Controale COVID-19 în Mureș: sute de locații verificate de polițiști! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 911 Vizualizări

Controale COVID-19 în Mureș: sute de locații verificate de polițiști!

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul SARS-COV2, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, împreună cu polițiști locali, jandarmi și reprezentanți ai celorlate structuri cu atribuții în domeniu, au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat și au vizat, în special, zonele aglomerate, agenții economici dar şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

”În ultimele 24 de ore, 78 de polițiști mureșeni au fost angrenați în 24 de acțiuni punctuale. În urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate peste 60 de societăți comerciale, aproximativ 790 de locații de interes, peste 145 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 1.510 persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Pentru abaterile constatate au fost aplicate șapte sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr. 55/2020, în valoare totală de 4.000 de lei, dintre care trei ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală și patru a celor privind carantina/izolarea”, a informat marți, 5 octombrie, Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Potrivit aceleiași surse, ”poliţiştii mureșeni vor continua acţiunile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici, precum și pentru prevenirea nerespectării legislației în domeniu.”

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE