VIDEO: Despre arta vorbirii scenice și poezie

Nu toată lumea știe cu ce se ocupă studenții la actorie în timpul cursurilor, și de multe ori pentru cei din jur pare o joacă. Actorii se joacă, da, și este poate instrumentul cel mai de preț al unui actor, această capacitate de a se juca. Nu degeaba Johan Huizinga descrie în cartea „Homo ludens” exact ideea care stă la baza construcției unui artist, jocul. Cu toate acestea, joaca actorilor presupune foarte multă muncă, efort, căutare, frustrări, dar și bucurii imense. 

În acest sens, am fost prezentă sâmbătă, 5 februarie, la Studio 2.1, la o repetiție a examenului de „Arta vorbirii scenice” a studenților din anul III, actorie ai Universității de Arte din Târgu Mureș, pentru a scoate din anonimat eforturile pe care studenții le depun spre a se construi actori frumoși. La „Arta vorbirii scenice” în anul III, examenul se desfășoară sub forma unui recital de poezie unde studentul trebuie să își gândească de unul singur un moment de 15-20 de minute în care să îmbine elemente regizorale, scenografice și desigur de actorie. Studentul este singur în scenă și transmite sentimentele sale printr-un colaj de poezii. 

Despre arta vorbirii scenice

Asist. univ. dr. Cătălina Mihăilă, îndrumătorul studenților din anul III, a explicat pentru cotidianul Zi de Zi ce presupune acest recital de poezie și în sine disciplina de „Arta vorbirii scenice”.

„Dacă tehnica vorbirii se referă la perfecționarea sunetului articulat și de partea tehnică de respirație de voce, și desigur de dicție, partea de artă a vorbirii scenice se ocupă de ideea aceasta de a transmite prin intermediul cuvântului. Până la urmă cuvântul pe care îl întâlnim pe scenă nu trebuie să producă doar o plăcere în felul auzului, să îl bucure pe spectator ci trebuie să îi invadeze universul lăuntric. În perspectiva mea un cuvânt pe scenă nu este doar pronunțat ci este rostit și dacă ne gândim la a rosti, ne putem gândi la ideea de rost. Atunci cuvântul, deja pe lângă frumusețea sunetului e un cuvânt care devine organic, devine firesc, devine asumat și totodată devine varietate din toate celelalte elemente de expresie. Mai pe scurt, ce ar însemna un cuvânt care e doar pronunțat, sigur în cadrul unei fraze sau un cuvânt care e rostit. Vorbeam despre universul lăuntric al spectatorului, acolo unde dorim să ajungem. Dacă cuvântul este simțit și este procesat prin lumile lăuntrice, lumile interioare ale actorului, în perspectiva mea, în momentul în care avem gând, avem acel gând viu care dă senzația că actorul acum gândește și simte necesitatea de a se exprima, atunci fraza în contextul ăsta, prin intermediul acelui accent logic al cuvântului, fraza devine idee”. 

Cătălina Mihăilă ne spune că în momentul când exprimi o idee, ea va invada și mintea spectatorului. Mai departe acest proces nu se oprește aici, pentru că apare necesitatea unor idei care emoționează pe scenă. „Îmi amintesc și un citat pe care l-am folosit și în teza de doctorat, care a fost un fel de motto: Arta lipsește atunci când ideile nu sunt trăite și trăirile nu sunt gândite. Cam asta ar fi vorbirea scenică, ar fi acel cuvânt care nu e doar memorat ci e un cuvânt pe care îl filtrez în interior și astfel el ajunge să convingă, să provoace gând și să emoționeze”, continuă coordonatoarea studenților.

Ce îi frământă pe studenți?

Sunt patru ani de când tânăra dăscăliță lucrează cu generații diferite la aceste recitaluri. Temele, după părerea ei, se cam repetă. Astfel multe dintre ele merg spre zona de lumină, „am văzut lumină pe pământ și m-am născut și eu” fiind un vers care se tot repetă. Întunericul, partea asta în care ne întrebăm unde ajungem după ce murim, moartea, depresia, revolta față de sistem, față de tot ce ne înconjoară, sunt frământările tinerilor. Sunt frământări ale oamenilor în general, doar că în facultatea de actorie se lucrează cu toate acestea spre a le materializa în momente scenice destinate spectatorului. Studenții învață cum să lucreze cu vulnerabilitatea pentru a veni în fața oamenilor expuși total și lipsiți de orice apărare. Este un gest de curaj și de asumare.

„Cum e contactul cu aceste recitaluri? În primă instanță pare foarte interesant faptul că o să existe un moment al lui, și pornește toată această căutare. Găsim împreună, alegem o temă și apoi începem să căutăm texte și apoi așa ca într-un puzzle le pune frumos sub forma unui recital, a unui scenariu până la urmă. Mai departe căutăm situația, cu cine relaționăm și  care e motivația pentru acele vorbe. Lucrurile sunt foarte frumoase până în momentul în care ne vedem ajunși aici și ne ocupăm efectiv de treabă și ne dăm seama că după doi ani de zile suntem singuri dar așa începem să apelăm la interiorul nostru, să gândim, și exact ce le spuneam studenților zilele trecute, să gândim mai puțin să acționăm mai mult. Sunt foarte multe obiective care pot fi atinse prin aceste recitaluri, pe lângă faptul că suntem în niște spații neconvenționale până la urmă, niște spații care nu ne oferă din punct de vedere acustic niciun fel de favor și atunci ei trebuie să își perfecționeze mai bine partea tehnică de a rosti. Ei rezonează foarte bine cu poezia pentru că din anul I poezia e în atenția lor”, mai explică asist. univ. drd. Cătălina Mihăilă.

De ce poezia?

Cati, așa cum o strigă studenții ei, ne împărtășește faptul că din păcate încă din școală suntem obișnuiți cu acea poezie pe care o cântăm, și ne bucurăm de acea formă și plăcerea sonoră, nicidecum de o emoție dar poeziile devin organice. Textele în versuri, prin aprofundarea lor devin vii și de foarte multe ori capătă subtexte, capătă intenții la care niciodată nu te-ai fi gândit citind poezia respectivă. În fond, este actorul cu toate instrumentele lui, ajutat de câteva elemente de scenografie. E artistul care are ceva de spus. 

„Poezia în primul rând, cere o anumită profunzime și nu doar că avem această profunzime pe care încercăm să o căutăm în ei chiar dacă se află la vârste fragede, dar poezia obligatoriu te pune să gândești și e mult mai greu, după părerea mea, să frazezi și din niște versuri să scoți niște idei decât pe un text scris în proză, fie pur și simplu proză sau text dramatic. Astfel, elementele de prozodie sunt cele cu care ne luptăm și prin asta ei găsesc instrumentul. Până la urmă noi ne dorim să plece de aici cu o metodă. Ce pot să fac cu orice text pe care îl primesc? Cum reușesc să transmit prin textul respectiv? Să văd care e scopul lecturii mele și să încerc să transmit mai departe. Sigur că poezia ne cere și foarte multă emoție și atunci ușor, ușor, pornind, să zicem cu un sonet, cu un Coșbuc, iată că ajungem să avem momente de 15 minute de poezie. 

Îmi amintesc într-un an când lucram la aceste recitaluri, după examenul acesta mulți au spus că pur și simplu încep să vadă altfel poezia”, a mai împărtășit Cătălina Mihăilă.

Un examen este o oportunitate de a descoperi libertatea

Din acest punct de vedere am fost curioasă de părerea studenților despre procesul artistic și emoțional prin care au trecut în acest atelier complicat. Sergiu Ștefanache, student la actorie în anul III, ne spune că experiența a fost una interesantă din punct de vedere emoțional: „Am descoperit în mine multe lucruri care stăteau ascunse și cred ca va fi mult mai ușor să le accesez pe viitor. Am descoperit cum se simte un actor când se află singur pe scenă, faptul că trebuie să acapareze tot spațiul și să îl umple cu toată ființa lui. E nevoie de mult curaj pentru un actor tânăr să facă un recital sau o monodramă, dat fiind faptul ca nu este nimeni în scenă care să îl poată ajuta, în afară de el însuși. Mă bucur că am trecut prin această experiență”.

Actorii au nevoie de libertate și de curaj pentru a se juca pe scenă, pentru a expune probleme personale cu care se confruntă zilnic. Înainte de toate, în școala de actorie înveți să descoperi în tine tot ce vei putea aprofunda ulterior în personajele pe care le vei primi în diverse spectacole.

„La noi, un examen nu este doar un simplu examen ci este o șansă de a fi creativ, de a fi foarte liber și de a ne exprima așa cum vrem. Recitalul din seara asta a fost o experiență nemaipomenită pentru că eu până acum nu am fost mare fană a poeziilor dar am reușit să mă apropii de ele pentru că am ales foarte vulnerabil și foarte intim și tocmai aici a fost pariul pentru că e cu atât mai greu să joci în momentul în care persoana pe care o joci, ești de fapt tu”, a împărtășit Cristina Brumă, studentă la actorie în anul III.

Să reflectăm, deci, la ce ne face să arătăm oamenilor cine suntem, și să învățăm de la actori că poate vulnerabilitatea și emoția ar putea să iasă la iveală fără să ne facă rău, ci doar pentru a ne construi pe mai departe ca oameni cu valori și principii solide. O frântură din munca lor poate ne va face să realizăm cât de generoși sunt actorii cu spectatorii lor, oferindu-le acestora sufletul pe tavă ca nimeni alții.

Mălina MORARU