Raport favorabil privind desființarea SIIJ Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 216 Vizualizări

Raport favorabil privind desființarea SIIJ

Comisia Juridică din Camera Deputaților a adoptat vineri, 18 februarie, cu majoritate de voturi, un Raport Favorabil privind proiectul de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție (SIIJ), a anunțat, în aceeași zi, Dumitrița Gliga, deputat PSD de Mureș, și secretar al aceleiași comisii.

”Pe parcursul a două zile, a avut loc o dezbatere transparentă, într-o atmosferă echilibrată, cu reprezentanți din sistemul de justiție și din societatea civilă – domnul Cătălin Predoriu – ministrul Justiției, doamna Andreea Ciucă – președinte al Asociației Magistraților din România și președinte al Curții de Apel Mureș, doamna Elena Iordache – procuror pe lângă PICCJ – președinte al Asociației Procurorilor, doamna Mădălina Scarlat – procuror șef adjunct al DNA, doamna judecător Andreea Uzlau – Consiliul Superior al Magistraturii, doamna procuror Alexandra Lăncrănjan – Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor, doamna Ioana Radu – avocat, doamnele Elena Calistru și Denisa Soare – reprezentând societatea civilă”, a precizat deputatul Dumitrița Gliga.

Totodată, secretarul Comisiei Juridice din Camera Deputaților a explicat că prin respectivul proiect de lege ”se atinge obiectivul desființării SIIJ, dar nu se propune înființarea unei noi structuri specializate în anchetarea magistraților, ci va fi utilizat sistemul ierarhic din Ministerul Public, urmărindu-se obiectivul principal – respectiv respectarea garanțiilor de independență a magistraților – procurori sau judecători.”

”Proiectul urmărește, de asemenea, pe baza unor parametri obiectivi, atingerea obiectivele restante – inclusiv desființarea SIIJ – pentru ca MCV să fie ridicat cât mai curând, în contextul în care România are multe obiective importante nefinalizate – procesul nefinalizat de intrare în Schengen fiind unul extrem de important. Vorbim de “procurori anume desemnați”, care vor face parte din structura Parchetului de pe Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv a Parchetelor de pe lângă Curțile de Apel, putând fi desemnat orice procuror care are un anumit grad dobândit efectiv, indiferent de structura din care provine, și care îndeplinește criteriile de competență și integritate cuprinse în proiectul de lege. În expunerea de motive se poate observa că s-a ținut cont de recomandări și documente din partea Comisiei de la Veneția – Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei, ale GRECO – Grupul Statelor Împotriva Corupției, Rapoarte MCV, fiind adoptat cu amendamente însușite, la sugestia doamnei Elena Iordache – procuror pe lângă PICCJ – președinte al Asociației Procurorilor”, a arătat deputatul Dumitrița Gliga, care deține și funcția de președinte interimar al PSD Mureș.

Proiectul de lege urmează procesul legislativ, urmând a intra în dezbatere în plenul Camerei Deputaților, după care votul final va fi dat în Senat, care este camera decizională.

(A.T.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE