Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă, la Târgu Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 612 Vizualizări

Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă, la Târgu Mureș

Catedrala ”Buna Vestire” din Târgu Mureș va găzdui miercuri, 27 aprilie, de la ora 15.00, deschiderea festivă a Olimpiadei Naționale de Religie Ortodoxă, eveniment organizat de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Mureș, cu susținerea Arhiepiscopiei Ortodoxă Română Alba Iulia, Instituției Prefectului – Județul Mureș, Consiliului Județean Mureș și Primăriei Municipiului Târgu Mureș.

”Intrate în conștiința generațiilor de profesori și elevi, olimpiadele școlare reprezintă încununarea unei activități îndelungate, perseverente, în care profesorul dăruiește, iar elevul dobândește, purtând, ca în Olimpiadele perpetuate încă din antichitate, flacăra nestinsă a cunoașterii. Ceea ce pentru noi constituie, însă, un reper fundamental este faptul că aici, în frumosul oraș „al trandafirilor” și al școlilor de pe malul străvechiului Maris, situat aproape în inima Transilvaniei, a fost desemnată desfășurarea Olimpiadei Naționale de Religie Ortodoxă, în perioada 27 aprilie – 1 mai 2022, prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, al Alba-Iuliei”, a transmis prof. dr. Sabin-Gavril Pășcan, inspector școlar general al județului Mureș.

La finalul mesajului său, prof. dr. Sabin-Gavril Pășcan a parafrazat două personalităși geniale din Patrimoniul Mondial, respectiv pe scriitorul Victor Hugo și pe sculptorul Constantin Brâncuși.

„Religia este umbra Universului, ce se sprijină pe inteligența umană”, spunea Victor Hugo și această afirmație interferează două dintre coordonatele esențiale ale acestui eveniment important: se îngemănează, în această competiție, studiul, aprofundarea religiei – ca parte a cercetării științifice, cu spiritul celui care poartă în sine fiorul cosmic al credinței. Vă adresez un gând pe care Constantin Brâncuși, pasărea măiastră a sculpturii românești, l-a transmis: „Nu putem să-l ajungem pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important!” Mult succes și reușite pe măsura așteptărilor!”, a conchis inspectorul școlar general al județului Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE