”Undă verde” pentru o secție de terapie intensivă pentru nou născuți la Târgu Mureș Consiliul Judetean Mures
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 393 Vizualizări

”Undă verde” pentru o secție de terapie intensivă pentru nou născuți la Târgu Mureș

Consilierii județeni au încuviințat joi, 25 august, într-o ședință ordinară de lucru realizarea de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a investiției „Construire secție terapie intensivă neonatologie”, în incinta imobilului situat în municipiul Târgu Mureș, strada Gheorghe Marinescu nr. 50, care face parte din domeniul public al Județului Mureș, aflat în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Potrivit informațiilor prezentate în Referatul de aprobare aferent proiectului de hotărâre, imobilul în care își desfășoară activitatea Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș face parte din domeniul public al Județului Mureș, în baza Hotărârii de Guvern nr. 867/2002 privind trecerea unor imobile din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în domeniul public al judeţelor şi în administrarea consiliilor judeţene respective.

”Prin adresa 15496/27 iulie 2022, înregistrată la Consiliul Județean Mureș sub numărul 20491/28 iulie 2022, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș solicită acordul autorității publice pentru realizarea investiției „Construire secție terapie intensivă neonatologie”, sens în care a transmis Certificatul de urbanism numărul 1096 din 8 iulie 2022. Pentru a demara procedurile necesare în vederea realizării investiției mai sus menționate, în conformitate cu Certificatul de urbanism numărul 1096 din 8 iulie 2022 emis de Primarul Municipiului Târgu Mureș, este necesar acordul proprietarului pentru realizarea lucrărilor, urmând ca beneficiarul să obțină toate avizele, acordurile și autorizațiile necesare, potrivit legii, întrucât acordul proprietarului nu constituie act de autorizare a executării lucrărilor”, a precizat Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș.

Alex TOTH

Foto: https://ro.depositphotos.com/home.html

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE