5 locuri numai bune de bifat toamna aceasta, în județul Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 834 Vizualizări

5 locuri numai bune de bifat toamna aceasta, în județul Mureș

Toamna e un anotim extrem de viu, chiar dacă natura încet încet moare. Un anotimp care ne bucură sufletele prin culoare și simțire, care ne aduce în fața ochilor cele mai deosebite senzații. Mai este o singură lună ce se scurge cât ai clipi din toamna aceasta, așa că trebuie trăită din plin! Și pentru că dincolo de toate minunățiile, toamna e și un anotim al oamenilor harnici, iar timpul nu le permite relaxări lungi sau îndepărtate, mai jos puteți descoperi o mică listă cu locuri deosebite, în care toamna înflorește în culori arămii și istorice, chiar în județul Mureș. Astfel, timpul este economisit, iar escapada de weekend e gata să vă potolească setea de evadare, prin diverse ipostaze idilice ale unor povești de toamnă…

1. Castelul Bethlen și misterul său nobil

Constuit în secolele XIV-XVIII în satul Criș, comuna Daneș, din județul Mureș, Castelul Bethlen expune stilul Renașterii Transilvănene, „fiind unul dintre cele mai mari și cele mai frumoase castele renascentiste fortificate, cu o istorie de aproape o mie de ani, este o adevarată bijuterie ascunsă a Transilvaniei”, după cum se specifică pe site-ul oficial al Castelului.

„Nu departe de Sighișoara, pe o vale laterală față de cursul râului Târnava Mare, se află un vechi sat săsesc. Criș, în germană Kreisch și în maghiara Keresd. Ține de comuna Daneș, iar în trecut a fost un sat cu statut mai neobișnuit în comparație cu celelate sate săsești din zonă. Satul Criș, ascuns în capătul unei văi împădurite, asemenea satului vecin, Malancrav (ce aparținea de familia Appafy), nu a fost un sat liber. El aparținea familiei nobiliare Bethlen, aripii Criș, dupa numele proprietății (căci erau mai multe aripi ale familiei). Între satele săsești libere din împrejurimi, satul Criș era o enclavă nobiliară, cu populație mixtă săsească, ungurească și românească. Deși în acest sat nu găsim o impresionantă biserică fortificată, aici se află unul dintre cele mai frumoase castele în stil renascentist din Transilvania”, informează site-ul „art-historia”, unde se găsesc, de asemenea, multe alte informații despre istoria deosebitului castel.

Pentru cei dornici să-l viziteze, acesta e deschis publicului de luni până duminică, între orele 10.00-16.00, iar pentru mai multe informații se poate apela următorul număr de telefon: 0750684281.

2. Cea mai bătrână pădure din România, lângă Reghin

Situată în nord-estul județului Mureș, în comuna Gurghiu, Pădurea Mociar a devenit, prin lege, rezervație naturală forestieră, în anul 1932, fiind studiată de-a lungul timpului de numeroși biologi, care au ajuns la concluzia unanimă că aceasta este cea mai bătrână pădure din România. După mai multe cercetări de teren, au fost identificați în Pădurea Mociar aproximativ 300 de arbori, fagi și stejari, cu vârste cuprinse între 650 și 720 de ani. Pe site-ul oficial al Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Reghin există informații cu privire la suprafața pădurii, de 569 de hectare și altitudinea de 400 de metri. Pădurea e evident pregătită să primească vizitatorii, primindu-i cu crengile larg deschise… Poate fi descoperită oricând, dar pozele arată că toamna acolo e una de vis!

3. De Sovata s-a mai zis, dar de mocănița „Sovata”?

„Mocănița „Sovata”, sau locomotiva cu aburi pentru linie îngustă seria 764052, face parte din lotul de zece locomotive construite în anul 1949, la fabrica Charzanow Polonia, din care două au ajuns în România, fiind conservate până în anul 2011, în depoul Sibiu. Mocănița funcționează cu cărbune și lemn de esență tare. Garnitura de tren are cinci vagoane tip gondolă. Toate vagoanele au o lungime cuprinsă între 11 și 12 metri. Unul dintre vagoane a fost construit în 1953, iar două în anii 1985 și 1991. Viteza maximă a mocăniței este de 35km/h, iar autonomia este de 30 de kilometri”, se povestește pe site-ul oficial mocanitasovata.ro.

Traseul călătoriei cu Mocănița are o lungime de 14 kilometri, străbătuți în două ore dus-întors, cu plecarea din Gara de Nord Sovata și sosirea la Câmpu Cetății. Trenul circulă de marți până duminică, pornirea făcându-se la orele 10.00, 13.30 și 17.00. Biletele se eliberează de la casa de bilete, care se deschide la ora 8.00. Prețul unui bilet pentru adult este de 35 de lei, iar prețul unui bilet pentru copii este de 20 de lei.

4. Castelul Kémeny și multele sale povești

În localitatea Brâncovenești din județul Mureș, aproape de DN 15 Reghin-Toplița, se află o clădire deosebită și impunătoare a cărei primă atestare datează din secolul XIII-lea, însă imaginea pe care o îmbracă astăzi, a dobândit-o mai târziu, după trei secole, în timpul voievodului Ferenc Kenedy. În secolul al XIX-lea a intrat în posesia familei Kémeny, a cărui nume îl poartă și astăzi.

„În anul 1610 castelul se găsea în proprietatea lui Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei, mai târziu devine domeniul lui Gheorghe Rákóczi I, pe urmă a lui Gheorghe Rákóczi al II- lea care îl lasă moștenire împreună cu cele cinci sate din jur consilierului său Ioan Kemény, viitor principe al Transilvaniei. Din acel moment timp de 300 de ani castelul rămâne în proprietatea familiei Kemény. Castelul are un plan pătrat cu curte interioară și turnuri pe colț, dintre care două de dimensiuni mai mari și două mai mici. Clădirea a căpătat forma renascentistă în cadrul lucrărilor din anul 1537, respectiv 1555. Ancadramentele ferestrelor actuale fac parte dintre elementele renascentiste rămase. Castelul este restaurat în anul 1816, iar lucrările sunt conduse de Möller István, atunci adăugându-se bastionul mare, iar deasupra intrării un balcon pe console de piatră. În parcul castelului se află Masa Helikon, o masă sculptată în anul 1935, în memoria lui Kuncz Aladar, membru al cenaclului literar Helikon. În jurul mesei din grădină erau ținute în fiecare vară evenimentele cercului Helikon. În anul 1948 castelul a fost naționalizat, iar până în anul 2014 a găzduit Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică din Brâncovenești. La sfârșitul lunii septembrie 2014, castelul a ajuns în posesia familiei Kemény, iar de atunci este deschis pentru public”, informează visitmures.com.

Castelul Kémeny se poate vizita de marți până vineri, între orele 10.00 – 17.00, sâmbătă și duminică, între orele 9.00 – 17.00, iar luni este închis. Biletul de intrare reprezintă de fapt o donație pentru întreținerea și vizitarea castelului și include vizita ghidată a castelului și a parcului. Prețul biletului pentru adulți este 15 lei, iar pentru copii, 7 lei.

5. Aventurăăă! La Peppermint Jump Mureș!

La câteva minute de Aeroportul ”Transilvania”, în apropierea orașului Târgu Mureș se află parcul de aventură Peppermint Park, un loc special amenajat pentru a ispiti pasionații de natură sau de activități excepționale.

„PepperMint Park oferă aventuri de vacanță excepționale. Fie că doreștii o aventură extremă ori mai domoală în Parcul de Aventură sau doar o plimbare relaxantă cu bicicleta în padure, ori vrei să te joci cu copii în siguranță, Peppermint Park este locația ideală pentru vizitatori individuali, familii, evenimente corporatiste sau excursii cu școala. Statisticile spun că există numeroase beneficii date de petrecerea timpului în parcuri recreative: reduc stresul și îmbunătățesc starea de spirit. Cu cât este activitatea mai intensă sau la o înălțime mai mare, cu atât mai multe endorfine sunt eliberate de creier. Nivelul crescut de endorfine duce la creșterea vigilentei și te face să te simți energizat; Ard calorii și tonifică musculatura. Când corpul tău eliberează adrenalină și endorfine, corpul tău îți spune “mai mult” și te încurajează să trăiești viața pe deplin. Aceste substanțe chimice vor ajuta la tonifierea naturală a mușchilor; Ajută la creșterea nivelului de încredere în sine, prin depășirea fricii; Oferă un mod grozav de socializare și de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut, cu prietenii și familia”, se punctează pe site-ul oficial al locației.

Informațiile despre multele activități ce se pot desfășura aici, cât și despre prețurile acestora sunt publicate pe site-ul oficial, peppermintpark.ro.

Ioana MĂRGINEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE