Exercițiu ISU în cartierul Belvedere din Târgu Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 272 Vizualizări

Exercițiu ISU în cartierul Belvedere din Târgu Mureș

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Horea” al județului Mureș a organizat joi, 22 iunie, în cartierul Belvedere din Târgu Mureș, un amplu exercițiu interinstituțional de nivel tactic județean cu forțe și mijloace în teren, cu tema “Gestionarea unei situații de urgență generată de accidente majore cu implicații în afara amplasamentului și testare a Planului de Urgență externă la operatorul SEVESO de nivel superior, Depomureș SA”.

Potrivit informațiilor furnizate de Biroul de presă al ISU ”Horea” al județului Mureș, la exercițiu, desfășurat pe durata a două ore, au participat salvatori din toate subunitățile de pompieri ale ISU ”Horea” al județului Mureș, dar și echipe din partea instituțiilor cu rol important în luarea măsurilor care se impun în cazul producerii unor astfel de accidente majore – Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Inspectoratul Județean de Jandarmi Mureș, Gruparea de Jandarmi Mobilă Mureș, Unitatea Militară UM 01752 Sighișoara – Batalionul 72 Apărare CBRN, UPU-SMURD Târgu Mureș, Serviciul de Ambulanță Județean Mureș, Societatea Națională de Cruce Roșie, Primăria Municipiului Târgu Mureș și Depomureș SA Târgu Mureș.

”În urma evaluării calitative a exerciţiului tactic desfăşurat astăzi, s-a concluzionat că întreaga activitate s-a desfășurat în condiții bune, atât timpii de răspuns, cât şi cei de intervenţie, încadrându-se în parametrii optimi, iar în eventualitatea producerii unei situaţii de urgență generată de acest tip de risc – explozie, incendiu, instituţiile care asigură funcțiile de sprijin, vor putea gestiona corespunzător evenimentele”, a informat sursa citată.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE