Am văzut astăzi pe Facebook un filmuleţ cu un reprezentant al „celei mai inteligente” specii de pe Pământ care arunca, din confortul autoturismului personal, cu un ambalaj în botul unui urs care se plimba pe marginea drumului. Tot astăzi, un coleg îmi scrie, pe aceeaşi reţea de socializare, la o postare cu o poză cu un pescăruş, că trebuie făcut ceva cu păsările astea care deranjează din ce în ce mai mult locuitorii din zona centrală a oraşului.
Pe bune, oameni buni?
Cât de superiori am ajuns să ne credem noi ca specie? Cât de egocentrişti şi comozi am ajuns să fim? Nu mai suportăm să fim deranjaţi de speciile conlocuitoare. Animalele ne plac doar în farfurie şi la grădina zoologică, acolo e locul lor, să ne hrănească burţile şi sentimentele de superioritate. Păi cum, porumbeii fac mizerie, pescăruşii fac gălăgie, urşii ne sperie şi ne distrug casele şi recoltele. Să facem ceva!
Da, să facem, zic! Să ne uităm puţin în oglindă, ăsta ar fi un început bun. Apoi să deschidem o carte de biologie, de protecţia mediului, de cultură generală sau istorie sau ce-o mai fi. Şi apoi să ne uităm din nou în oglindă şi să ne tragem două perechi de palme. Dar nu aşa finuţe, din alea din fundul grădinii care să ne repună cu picioarele pe pământ.
De ce?
Simplu. Pentru că nu suntem nici prima specie apărută pe planeta asta, nici cea mai importantă pentru ecosistem, nici cea mai curată, nici cea mai tăcută. De fapt, dacă avem curajul să ne privim cu onestitate, suntem cea mai cruntă pestă, cel mai urât flagel în ceea ce înseamnă ecosistemul terestru. Suntem singura specie care, în loc să se adapteze la mediu, adaptează mediul la propriile nevoi şi, în acest demers pe care noi îl considerăm o dovadă de inteligenţă, am ajuns în punctul de a ne distruge iremediabil planeta. Ne-am otrăvit aerul, apa, solul. Mâncăm pesticide, bem otravă şi ne îmbibăm minţile şi sufletele cu otrava ego-urilor noastre care depăşesc stratosfera.
Homo sapiens sapiens? Pe bune?
Sanda VIŢELAR
Foto: https://ro.depositphotos.com/home.html
