20 de ani pentru uciderea târgumureșencei Molnár Beáta Justitie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 641 Vizualizări

20 de ani pentru uciderea târgumureșencei Molnár Beáta

Bone Ferenc a fost condamat de către un complet al Tribunalului Cluj la 20 de ani de închisoare pentru omor, pedeapsă contopită cu o altă condamnare anterioară de 1 an și 3 luni, a cărei executare fusese suspendată, rezultând în final o pedeapsă de 21 de ani și 3 luni. Hotărârea nu este definitivă, inculpatul având drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

Judecătorul a admis în parte actiunea civilă promovată în cadrul procesului penal de către partea civilă Molnar Sandor, obligându-l pe inculpat la plata în favoarea părţii civile a sumei de 10.113,83 lei cu titlu de despăgubiri civile constând în daune materiale şi a sumei de 150.000 euro (contravaloarea în lei la cursul B.N.R. de la data plăţii) cu titlu de despăgubiri civile constând în daune morale. În sarcina acestuia au fost stabilite și cheltuieli judiciare în cuantum de aproape 19 mii de lei.

Hotărârea judecătorească pronunțată în 11 iulie mai prevede ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescipție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării conditionate, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

De asemenea, completul a menţinut măsura asigurătorie dispusă prin ordonanţa procurorului din data de 03.06.2022 constând în sechestru asigurător asupra următoarelor bunuri mobile: autovehiculul marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare AR51LAC, deţinut de facto de inculpat; suma de 173 lei (găsită asupra inculpatului Bone Ferenc cu ocazia depistării în data de 26.05.2022); sumele de 350 euro şi 10.000 forinţi (găsite la data de 31.05.2022 în autovehiculul cu nr. AR51LAC) în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare şi a despăgubirilor civile pînă la concurenţa sumei de 150.000 euro (contravaloarea în lei la cursul BNR de la data plăţii).

Instanța a mai dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul B.F. la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în măsura în care nu sunt încălcate alte drepturi, în vederea adăugării profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

Bone Ferenc se află în momentul de față în Penitenciarul Gherla. Acesta a fost reținut în luna mai a anului trecut pentru că și-a ucis iubita. Beata ar fi refuzat să se căsătorească cu el, motiv pentru care Bone Ferenc a omorât-o și i-a abandonat trupul în spatele unei benzinării din Bihor.

Sursa foto: Facebook Bone Ferenc

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE