Zeci de intervenţii după furtuna de miercuri din judeţul Mureş Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 985 Vizualizări

Zeci de intervenţii după furtuna de miercuri din judeţul Mureş

Prefectul judeţului Mureş Ciprian Dobre a informat miercuri noaptea că, din fericire, furtuna care a lovit judeţul în jurul orei 19 nu s-a soldat cu victime umane.

„Din fericire, după furtuna din această seară (miercuri n.r.) din Târgu Mureș nu avem victime sau răniți. Am monitorizat intervențiile autorităților competente la cele 41 de solicitări, iar în acest moment situația este sub control, pagubele fiind în curs de evaluare.

Până în acest moment, în Târgu Mureș și localitățile învecinate autoritățile competente au intervenit pentru degajarea a 26 de copaci căzuți pe carosabil și în patru zone în care s-au desprins elemente din construcția clădirilor. Au fost și trei subsoluri inundate, iar ISU Mureș a intervenit și la stingerea a două incendii, imediat după furtună.  Unul dintre incendii a avut loc la un restaurant din Piața Teatrului, în urma supratensiunii în rețea, din cauza lăsării sub tensiune a unor aparate electrice. Pompierii militari și echipajele medicale au fost mobilizate de urgență, nefiind înregistrate victime”, a arătat Ciprian Dobre.

Potrivit acestuia, alimentarea cu energie electrică a peste 5200 de consumatori din 30 de localități ale județului a fost afectată în această seară.

În Dispeceratul Integrat 112 s-au înregistrat 43 solicitări: 2 incendii și 41 de situații de urgență ca urmare a producerii fenomenelor hidro-meteo periculoase la nivelul infrastructurii municipiului Târgu Mureș, respectiv a localităților Cristești, Sâncraiu de Mureș și Ungheni.

Echipajele de intervenție formate din 75 de pompieri militari din cadrul a 6 subunități de intervenție și Grupa Operativă a ISU Mureș au intervenit în această seară cu 5 autospeciale de stingere, 1 microbuz, 5 autospeciale de primă intervenție și comandă, 1 autospecială de descarcerare, 1 autocisternă, 2 motopompe remorcabile, 2 autoscări mecanice de intervenție și salvare de la înălțimi, în vederea înlăturării efectelor negative produse.

Redacţia

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE