Pădurar de la Ocolul Silvic Târgu Mureș cercetat pentru tăiere ilegală de arbori Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1064 Vizualizări

Pădurar de la Ocolul Silvic Târgu Mureș cercetat pentru tăiere ilegală de arbori

Polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Band, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au pus în executare vineri, 13 octombrie, șase mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Târgu Mureș și în comuna Pănet, într-o cauză penală ce vizează săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori, iar un bărbat de 33 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore.

”Din cercetările efectuate a reieșit că cel în cauză, în calitate de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Târgu Mureș, ar fi tăiat și sustras, în cursul lunii octombrie 2023, mai mulți arbori din fondul forestier al comunei Pănet. În urma perchezițiilor efectuate, a fost identificată cantitatea de aproximativ 19 metri steri material lemnos, cu privire la care există indicii că ar fi fost obținută din săvârșirea faptelor.De asemenea, la o locație percheziționată, polițiștii au descoperit două arme neletale cu alice, aparent deținute în mod ilegal. Acestea au fost ridicate de către polițiștii de profil din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Mureș, cercetările fiind continuate de aceștia în vederea stabilirii tuturor aspectelor referitoare la legalitatea deținerii”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Cu ocazia activităților derulate, polițiștii au pus în aplicare patru mandate de aducere.

”În baza probatoriului administrat, față de bărbatul de 33 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind condus sub escortă și predat Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Mureș. Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, al polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Criminalistic, dar și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Regele Ferdinand I” Târgu Mureș”, a mai informat aceeași sursă.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari





Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE