Asociația Casa Educației Reghin (CER) cu sediul în Batoș a organizat sâmbătă, 21 octombrie o nouă acțiune cu și pentru tinerii din comuna Batoș, prilej pentru aceștia să ofere vizitatorilor un dar de toamnă din tot sufletul.

„Toamna este de partea noastră, cu CER-ul însorit deasupra Batoșului, cu razele calde de soare, cu minunățiile de culori ale naturii. Sâmbăta aceasta am creat felicitări, am întâmpinat musafiri care ne-au povestit despre specificul muncii lor în ceea ce privește monumentele istorice (Biserica Evanghelică fiind un monument istoric de categoria A). Voluntariatul și implicarea activă în comunitatea în care trăim a fost de asemenea o temă abordată”, a precizat Ioana Gölner, președintele Asociației Cada Educației Reghin (CER).
(A.Z.)