Meniu bogat și divers la Zilele Culturii Reghinene Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 331 Vizualizări

Meniu bogat și divers la Zilele Culturii Reghinene

Primăria municipiului Reghin organizează în perioada 26-29 octombrie a doua ediție a evenimentului ”Zilele Culturii Reghinene”, prilej pentru reghineni și nu numai să asiste la o serie de evenimente culturale cu totul speciale, lansări de carte, expoziții, concursuri, conferințe, concerte și teatru.

„Memento Vivere”, cu Ilinca Rusu

Programul Zilelor Culturale Reghinene va debuta joi, 26 octombrie, ora 18 la Biblioteca Municipală „Petru Maior” cu prilejul lansării volumului „Memento Vivere” semnat Ilinca Rusu.

Manifestările dedicate culturii la Reghin vor continua vineri, 27 octombrie, ora 10, cu un inedit concurs de gătit tradițional găzduit de Liceul Tehnologic „Ioan Bojor” și un recital de pricesne găzduit de Parohia Ortodoxă „Înălțarea Domnului” începând cu ora 18. Protagoniștii recitalului sunt tinerele talente din Reghin și împrejurimi, Corul Eclesia și solistele Corina Covaciu și Ștefania Sălăgean.

Ziua de vineri mai include în program și un moment găzduit de Muzeul Etnografic „Anton Badea” începând cu ora 15 intitulat „Cartea orașului mei”. Evenimentul se adresează celor mici (grupa de vârstă 3-10 ani) care vor avea ca temă crearea unei cărți cu imagini ale clădirilor emblematice din oraș.

De la Hipnoză la Folk

Programul zilei de sâmbătă, 28 octombrie va debuta la ora 10 cu expoziția de caricatură semnată Costel Pătrașcanu care fi deschisă la Casa de Cultură „Dr. Eugen Nicoară”.

Tot la Casa de Cultură „Dr. Eugen Nicoară”, începând cu ora 11 va avea loc conferința cu tema „Cum funcționează Hipnoza și ce este Hipnoterapia?”, precum și o demonstrație practică de Hipnoterapie, protagonistă fiind jurnalista Maria Dorina Matiș.

Seara, iubitorii muzicii folk vor avea parte de un concert cu totul special. Începând cu ora 17 vor urca pe scena Casei Municipale de Cultură „Dr. Eugen Nicoară” soliștii Sorina Bloj, Majay Gyözö, Angela Mariașiu, Grupul „Anotimpuri”. Invitatul special al serii va fi Alexandru Andrieș.

Dacă e duminică, e teatru

Ziua de duminică din cadrul Zilelor Culturii Reghinene va fi dedicată teatrului grație reprezentației spectacolului „Take, Ianche și Cadîr” de Victor Ioan Popa, producție a Teatrului Național din Târgu Mureș.

Spectacolul va fi precedat începând cu ora 17 de momente de animație cu statui vivante susținut de Teatrul Scena. 

Intrarea la toate evenimentele este liberă.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE