VIDEO. Școala Gimnazială Liviu Rebreanu marchează Ziua Culturii Naționale Altele
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 887 Vizualizări

VIDEO. Școala Gimnazială Liviu Rebreanu marchează Ziua Culturii Naționale

Sala Mică a Palatului Culturii a găzduit astăzi, 30 ianuarie 2024, de la ora 10.00, un program artistic menit să marcheze Ziua Culturii Naționale. Activitatea e cuprinsă în cadrul proiectului educațional cu participare internațională ”Educație Interculturală- Trecut.Prezent.Viitor”, organizat de ISJ Mureș în parteneriat cu Alianța Consultanților Educaționali Inovatori România, Liceul Silvic Gurghiu, Școala Gimnazială Liviu Rebreanu Târgu Mureș și școli din Turcia, Anglia, Republica Moldova, Dâmbovița.

”La nivelul școlii derulăm un parteneriat internațional la invitația doamnelor învățătoare de la Liceul Silvic din Gurghiu. Parteneriatul implică și școli din două zone ale Turciei, Anglia, Chișinău, Dâmbovița, Şcoala Generală Tholdalagi Mihaly din Corunca și Școala Gimnazială Liviu Rebreanu din Târgu Mureș. În fiecare lună se vor derula activități, luna trecută elevii Liceului Silvic din Gurghiu au susținut un program artistic bazat pe tradițiile românești în pragul sărbătorilor de iarnă. Luna aceasta activitățile stau sub semnul Ziua Culturii Naționale-prin ochi de copil, ocazie cu care la Liceul Silvic Gurghiu a fost organizată, astăzi, o expoziție cu lucrări realizate de copii din țările participante, iar școala noastră a avut un program coordonat de profesorii Daniela Bogdan, Radu Pol Vărzaru și de mine, în care am omagiat trei mari scriitori români, Mihai Eminescu, George Coșbuc și I.L.Caragiale. Totodată, în cadrul proiectului, vom merge să donăm rechizite către școli mai puțin dotate, vom participa la conferințe, va fi o deplasare la școlile din Turcia pentru un schimb de experiență, vor veni și ei la noi, în Gurghiu. Proiectul se întinde pe durata a 2 ani”, a menționat prof. Alina Paraschiva, Școala Gimnazială Liviu Rebreanu din Târgu Mureș.

Un popor nu poate exista fără limba sa, prin aceasta își învață istoria, literatura, legenedele, poveștile, cultura, prin aceasta învață primele cuvinte, atașamentul față de aproapele lui și exprimarea sentimentelor, a menționat în deschidere, elevul Petra Paul Călin, clasa VIII a A, moderatorul evenimentului. Fiind sensibili la aceste valori creatoare ale neamului românesc, elevii claselor IB și a VIIIa A de la Școala Gimnazială Liviu Rebreanu din Târgu Mureș coordonați de profesorii Alina Paraschiva, Daniela Bogdan și Radu Pol Vărzaru și-au propus să redea prin vers și cânt expresia frumuseții și moralității românilor. Eleva Joo Coman Maria din clasa a VIII a A a interpretat cântecul ” Pentru ea ”, muzică și versuri Ioan Aldea Teodorovici. Micii actori ai clasei I a B au sensibilizat publicul prin intermediul scenetei ” Șase pui și o biată mamă ”, opera lui Vasile Militaru, poet și scriitor român, naționalist, născut într-o familie săracă de țărani, remarcat de mulți oameni de cultură. Tot micuții l-au interpretat cu succes și pe ” Domnul Goe ”. Poezii au recitat elevii, Vasiliu Anca Elena,  Joo Coman Maria, Nedelea Daiana, Miclea Daria, Mureșan Patricia, Moldovan Ariana, Tușinean Maia. Elevele clasei a I a B acompaniate de profesor Radu Pol Vărzaru au reamintiti publicului frumoasele versuri ” La oglindă ”, de George Coșbuc. Și pentru că veselia, bucuria dansului fac parte din cultura românilor de pretutindeni, mici sau mari, elevii școlii au avut și un moment de dans, iar la final toți participanții au cântat ” Cât trăim pe acest pământ ”, de Nicolae Dabija

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE