Ambulatoriu de Pediatrie, la Spitalul Municipal „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 258 Vizualizări

Ambulatoriu de Pediatrie, la Spitalul Municipal „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin

Conducerea Spitalului Municipal „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin a anunțat miercuri, 7 februarie, faptul că Ambulatoriul de Pediatrie al unității medicale își desfășoară activitatea în curtea unității, vizavi de Secția de Pediatrie. „Consultațiile se vor face gratuit pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie, sau contra cost, fără bilet de trimitere, după o programare în prealabil,  la numărul de telefon 0773504074”, au anunțat reprezentanții unității medicale.

În cadrul anunțului se mai specifică faptul că prezentările în regim de urgență sunt precedate de un triaj obligatoriu, în Compartimentul de Primiri Urgențe, pentru a se stabili gradul de urgență al pacientului. În urma triajului, urgențele medicale care pun viața în pericol vor fi tratate în CPU, în timp ce copii care prezintă urgențe de cod galben și albastru vor fi consultați de către medicul pediatru de gardă.

În cadrul ambulatoriului de Pediatrie, activează următoarele cadre medicale: dr. Marcoci Emilia, medic șef secție, Bloj Ana Maria, asistent șef, dr. Popescu Claudia, dr. Copaciu Eugenia, dr. Kadar Evila, dr. Dan Bianca.

M.R.

Foto: Spitalul Municipal „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE