VIDEO, FOTO: Întâlnire de suflet cu Ana-Maria Păunescu Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 834 Vizualizări

VIDEO, FOTO: Întâlnire de suflet cu Ana-Maria Păunescu

Într-o zi specială, un eveniment pe măsură. Cam așa s-ar traduce evenimentul găzduit sâmbătă, 24 februarie, de Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin, prilejuit de dubla lansare de carte semnată Ana-Maria Păunescu.

Fiica poetului Adrian Păunescu a pornit prin țară ducând cu ea cele două volume de poezie, „Toate poeziile pe care nu ți leam scris” (publicat în 2022) și „Ai vreme să vorbim?” (publicat în 2023), ambele apărute la Editura București, pentru a le prezenta publiculului iubitor de frumos și poezie. De Dragobete s-a nimerit să poposescă la Reghin, loc unde tatăl său are parte de numeroși prieteni de suflet din marea familie a Cenaclului ”Flacăra.”

„În cărțile mele, pe lângă suferința prin care am trăit-o în toți anii ăștia, o suferință a vieții pe care n-avem cum să o evităm, se ascunde și multă iubire. De fapt, nici nu știu dacă se ascunde, că e destul de evident că există acolo și sentimentul acesta care ne face pe toți cumva mai buni. Sunt niște poezii foarte nevinovate. Eu nu mi-am propus nimic, eu n-am vrut nimic, eu am vrut doar să mă pot trezi și mâine, a doua zi, să pot respira cât de cât coerent, să pot să cred că există ceva dincolo de întunericul pe care îl vedeam în fața ochilor mei, în diminețile sau în serile în care scriam câte ceva. Dacă are cineva vreo vină pentru poeziile acestea, eu sunt singura vinovată și îmi asum toată vina lor. Ele sunt atât de naive și atât de curate ca niște copii. Sunt, așa cum am spus de câteva ori, pe lângă Alexandra, fetița mea de 7 jumate, sunt ceilalți doi copii ai mei”, a spus Ana-Maria Păunescu.

România, ”prietena lui Adrian Păunescu”

Periplul prin țară al celor două volume de poezie semnate Ana-Maria Păunescu oferă acesteia prilejul să descopere cât de mulți prieteni are tatăl său, Reghinul fiind la loc de cinste din acest punct de vedere.

„Fără niciun fel de modestie, vă spun că în acest turneu început de anul trecut și care continuă și anul acesta, am descoperit că tata are prieteni în toată România, toată România e prietena lui Adrian Păunescu și poeziei scrisă de el. Peste tot am întâlnit oameni de toate vârstele, care m-au primit atât de frumos încât mi-au dat încredere să continui cu drumurile acestea. E un sentiment extraordinar. Se spune că faptele din timpul vieții se văd și dincolo de viață, lucru care este extrem de adevărat. Ce a făcut Adrian Păunescu se vede poate mai mult decât oricând acum, când eu, fiica lui, când nepoți de-ai lui merg prin țară și întâlnesc urmele acestor fapte bune pe care el le-a făcut și pe care ni le lăsa moștenire. Eu cred că asta e adevărata moștenire, de care nu toți ne putem bucura, pentru că, iată, trebuie să construiești ceva ca să poți scoate în evidență. Cred că prin acest turneu, prin aceste cărți ale mele, prin aceste cărți ale lui pe care le aduc la toate lansările, tata se întoarce acolo unde trebuie să fie, acasă cu ai lui, adică în România”, a precizat Ana-Maria Păunescu.

Turneu de succes

Dubla lansare a fost moderată de prof. dr. Florin Bengean, managerul Bibliotecii Municipale Reghin și de Nicolae Băciuț, directorul Direcției Județene de Cultură Mureș. Evenimentul a fost colorat muzical grație recitalurilor susținute de Sorina Bloj, Majay Gyözö, David Gabriel și Angela Mărieșiu.

„În acest turneu prin țară am avut surpriza să întâlnesc folkiști mai tineri sau chiar cei cu experiență care au compus piese pe versurile mele. Vă mărturisesc că mi se pare foarte ciudat, nu-mi recunosc versurile, sunt atât de muzicale atunci când sunt așternute pe un acord încât îmi vine greu să cred că sunt ale mele. Sigur că e o mare bucurie să îi inspiri pe ceilalți și să vezi că poate să se nască niște cântece cel puțin frumoase la momentul ăsta, din ceea ce eu credeam la un moment dat că nu înseamnă nimic. Când scriam poeziile acestea, care acum sunt grupate în două cărți, recunosc că n-am avut mare încredere în ele”, a precizat Ana-Maria Păunescu.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE