Omagiu adus regretatului Ilie Frandăș Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 325 Vizualizări

Omagiu adus regretatului Ilie Frandăș

În ziua în care ar fi împlinit 72 de ani, omul de carte și cultură Ilie Frandăș a fost omagiat marți, 27 februarie, la Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin. Au fost prezenți oameni care l-au cunoscut și îndrăgit pe regretatul Ilie Frandăș, începând cu familia, colegii din cadrul Ardeal TV, colegii din Ansamblul ”Doina Mureșului”, prieteni și colaboratori, părtași la un ultim gest de iubire a lui Ilie Frandăș față de tradiții, volumul ”File din poezia dragostei și a nunții”.

Momentele care au deschis evenimentul dedicat memoriei lui Ilie Frandăș au fost cele aduse pe scenă de rapsodul popular Vasile Crișan și strigătură de nuntă rostită de Andrei Romanică.

„Pentru mine, Ilie Frandăș este omul punte între trecut, prezent și viitor pentru că prin tot ceea ce a realizat pe acest pământ, în această lume, Ilie Frandăș a adus în fața oamenilor, prin publicațiile sale, prin emisiunile sale, tot ceea ce a fost odată pur și curat în vatra satul în românesc. Tot ceea ce el a descoperit a adunat în paginile cărților pe care le-a scris astfel încât astăzi ne bucurăm de munca lui. Cu siguranță, de această muncă se vor bucura generațiile care de acum vor veni în această lume frumoasă”, a spus Andrei Romanică, prezentatorul evenimentului alături de Alexandra Cotoi, colegi și prieteni ai regretatului Ilie Frandăș.

Părtași la o altfel de lansare

„Este o carte în paginile căreia veți regăsi frumusețe de tradiții, veți regăsi munca lui Ilie Frandăș depusă pe parcursul a zeci de ani. Ilie Frandăș era omul care căuta, omul care cerceta indiferent de situație pentru a reuși să lase ceva de urma sa. Datorită acestei activități atât de intense, datorită acestei dorințe de a oferi generațiilor viitoare adevărate izvoare din care să cerceteze trecutul nostru tradițional, astăzi putem vorbi despre zece cărți care poartă semnătura lui Ilie Frandăș. Pe ultima nu a mai apucat să o vadă în format fizic. În schimb, a muncit până în ultima cipă a vieții sale astfel încât noi astăzi să reușim să ducem la îndeplinire acest vis măreț. Făurirea și înfăptuirea acestui vis se datorează familiei, soției Valerica, celor doi fii, Ovidiu și Dragoș, nurorilor Roxana și Moni, nepoțeilor Matei și Ilinca și fiecăruia dintre dumneavoastră care ați acceptat această invitație de a fi părtași la o altfel de lansare”, a spus Alexandra Cotoi.

Staroste în ceruri

Prof. dr. Florin Bengean, directorul Bibliotecii Municipale ”Petru Maior”, a vorbit celor prezenți despre volumele semnate de Ilie Frandăș precum și despre relația apropiată care a avut-o cu regretatul om de cultură.

„În primul rând mă întreb și eu ca Nichifor Crainic: unde sunt cei care nu mai sunt? Cu siguranță că în aceste momente, un ochi al meu râde și un ochi plânge pentru că în urmă cu un an de zile, exact în luna februarie, pe data de 15, în această sală lansam cartea marelui Ilie Frandăș, ”Valea Mureșului Superior – File de cronică”, o lucrare deosebită, o lucrare monumentală. Iată, azi 27 februarie 2024, când Ilie Frandăș ar fi trebuit să împlinească vârsta de 72 de ani îl comemorăm la trecerea sa la cele veșnice. Un ochi al meu râde pentru că ne întâlnim cu cartea. Orice întâlnire cu o carte este un lucru deosebit, este un lucru înălțător, este un lucru nobil, mai ales aici în Catedrala Cărții Reghinene. Mă bucur că acest eveniment se desfășoară în instituția noastră, Biblioteca Municipală „Petru Maior” Reghin, nici nu se putea altfel pentru că a doua casă a lui Ilie Frandăș a fost Biblioteca Municipală ”Petru Maior”. Zi de zi aproape a trecut pragul bibliotecii, a studiat, a cercetat pentru a lăsa o moștenire culturală, o zestre culturală deosebită. Azi ar fi împlinit 72 de ani, născut fiind pe 27 februarie 1952. Multe încă ar fi avut de spus, dar cu siguranță, așa cum s-a spus aici, probabil că acum este staroste, colăcar acolo sus în ceruri printre îngeri, creează, adună și spune celor de acolo versuri populare. Spune celor din ceruri de frumusețea meleagurilor mureșene și românești pe care le-a bătut pas cu pas”, a spus prof. dr. Florin Bengean.

A urmat prezentarea obiceiului de nuntă atât de drag regretatului Ilie Frandăș, ajutor de nădejde fiind chiar volumul lansat la Biblioteca Municipală Reghin, precum și imagini înregistrate, prilej pentru cei prezenți să afle despre obiceiul de nuntă chiar de la regratul Ilie Frandăș.

Colaborare de suflet

Despre colaborarea cu Ilie Frandăș a vorbit celor prezenți dr. Smaranda Mureșan, cercetător științific în cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

„Domnul Ilie Frandăș a venit la Bistrița de multe ori. M-a căutat prina dată la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud în urmă cu 5-6 ani de zile și de atunci ne leagă o prietenie frumoasă și o colaborare. Cred că domnul Ilie Frandăș a sesizat în ceea ce făceam eu, în preocupările mele, un potențial de care eu nu eram conștientă la acea vreme. Am vorbit cu dânsul, mi-a dat materiale vechi despre colindători, am vorbit despre lăturănie. Era extraordinar în ceea ce făcea, în special în emisiunile care le realiza dânsul deoarece știa să-și ridice interlocutorul, să facă ca acestă să-și descopere adevăratul potențial. Datorită domnului Ilie Frandăș, cartea lansată aici la bibliotecă ne prezintă culegeri deosebit de importante ale unor oameni care poate s-au petrecut în această lume, care poate de 50-60 de ani mai sunt. Însă, dacă noi nu am fi avut dăruirea și munca domnului Ilie Frandăș, nu am fi avut în această carte care lămurește aceste elemente atât de vii și de frumoase. Este o datorie de suflet pe care Ilie Frandăș a știut că are cui să o lase. Doamna Valerica a făcut tot ce a stat în putință cu toată încărcătura sufletească și emoțională, a făcut un lucru deosebit alături de familie, de copii, și de marea familie de la Ardeal TV. Vreau să le mulțumesc din suflet deoarece mi-au oferit acest prilej. Sunt onorată pentru această calitate care mi s-a oferit de a vorbi în fața dumneavoastră. Știu că sunt zeci, sute de oameni care ar fi putut să ia cuvântul aici. Sunt personalități deosebite care au poate mai mulți ani și experiență decât mine. Mă bucur că sunt alături de dumneavoastră și că am ce și de la cine să învăț. Domnul Ilie Frandăș mi-a fost călăuză în foarte multe momente. Sincer spun că mi-e foarte dor ca luni dimineața la 8 și un sfert să mă sune domnul Ilie Frandăș să-mi spună: Smaranda, vin la Bistrița să filmăm, să te gândești ce povestim ca să facem două emisiuni”, a spus dr. Smaranda Mureșan.

Cetățean de Onoare Post Mortem

Momentul emoționant al serii a fost cel a decernării port mortem a Titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Reghin regretatului Ilie Frandăș.

„Sunt onorat să pot acorda post mortem cea mai înaltă distincție de Cetățean de Onoare domnului Ilie Frandăș. După ce am ieșit de la priveghi am discutat cu Alexandra Cotoi, avea lacrimi în ochi. Neam înțeles din priviri că Ilie Frandăș va fi Cetățean de Onoare. M-am ținut de promisiune și cu ajutorul colegilor consilieri am hotărât să-l cinstim pe Ilie Frandăș cu acest titlu”, a spus primarul Márk Endre.

Finalul a aparținut prietenilor, colegilor din Ansamblul „Doina Mureșului”, colaboratorilor și celor care l-au îndrăgit care și-au exprimar gândurile de aleasă prețuire față de regretatul Ilie Frandăș.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE