Lucrări noi în Zona Industrială a Reghinului Administrație
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 842 Vizualizări

Lucrări noi în Zona Industrială a Reghinului

Primăria Municipiului Reghin anunță intrarea în ultima etapă a lucrărilor din Zona Industrială, respectiv renovarea podului de pe stradă Salcâmilor. Mai exact, este vorba de reparații la suprastructura podului din beton armat de peste Gurghiul Vechi situat pe strada Salcâmilor. Valoarea investiției conform contractului de lucări nr. 134/55592 din dată de 15 septembrie 2023 este de 159.800,69 lei, fără TVA la care se adaugă TVA în valoare de 30.362,13 lei.

Potrivit reprezentanților Primăriei Reghin, predarea amplasamentului pentru execuția lucrărilor a fost făcută la data de 25 septembrie 2023, lucrările fiind executate de SC Probicons SRL în conformitate cu prevederile proiectului nr. 119/2023, întocmit de Promer Cons SRL Reghin.

„Conform contractului de lucrări au fost executate următoarele lucrări: desfacere trotuare existente pe ambele părți ale podului, desfacere parapet pietonal din confecție metalică pe ambele părți ale podului, demolarea umpluturilor pe zona trotuarelor până la structura de rezistență a podului existent, montarea de armătură de rezistență pentru suprabetonarea consolei trotuar partea dreaptă dreaptă, aval cu ancore chimice și montarea armăturilor pe zona consolei trotuar și grindă parapet conform proiectului pe ambele părți ale podului. De asemenea, a fost executată suprabetonarea pe zona consolă trotuar partea dreaptă (aval) împreună cu grindă de parapet, turnarea grinzii parapet și pe partea stângă, montare borduri denivelate cu demarcare a părții carosabile de trotuar pe ambele sensuri, executarea hidroizolației pe consolele trotuar, montarea de parapeți metalici reparați și revopsiți precum și turnare îmbrăcăminte/covor asfaltic pe ambele sensuri de circulație”, au precizat reprezentanții Primăriei Municipiului Reghin.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE