Ajutor pentru cei peste 1.000 de apicultori mureșeni. „Banii aceștia sunt o fărâmitură, dar sunt bineveniți” Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 186 Vizualizări

Ajutor pentru cei peste 1.000 de apicultori mureșeni. „Banii aceștia sunt o fărâmitură, dar sunt bineveniți”

Peste 1.000 de apicultori din județul Mureș vor putea beneficia de ajutor de la stat pentru a acoperi pierderile suferite în urma conflictului izbucnit în urmă cu doi ani în Ucraina. Potrivit conducerii DADR (Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală) Mureș, apicultorii mureșeni vor putea beneficia de o schemă de ajutor financiar de la stat de aproximativ 25 de lei pentru fiecare familie de albine, plata făcându-se până la jumătatea acestui an.
Termenul de depunere a cererilor este 11 aprilie și până în 30 iunie se plătesc sumele. Este vorba de un ajutor ce 5 euro pe familia de albine, asta înseamnă 24,87 lei. În registrul Agenției Naționale de Zootehnie sunt înregistrați cu stupină 1077 de apicultori mureșeni, și până acum s-au înscris 570 de apicultori”, a informat directorul executiv al Direcției Agricole Mureș, Silvia Jude, conform radiomures.ro.

Banii aceștia sunt o fărâmitură, cum s-ar zice, dar totuși sunt bine veniți

Cu toate că statul dorește să îi ajute pe apicultorii aflați într-o perioadă grea, ajutorul este foarte mic, aproape inutil, consideră aceștia, având în vedere că vânzările mierii autohtone au scăzut considerabil, mai ales când vine vorba de export, explică aceștia. Mai mult de atât, se aduce miere din spațiul extracomunitar la preț de dumping, spune apicultorul Alexandru Mureșan din municipiul Reghin.
Banii aceștia sunt o fărâmitură, cum s-ar zice, dar totuși sunt bine veniți. Premisele producției de acest an par a fi bune dar vremea se poate schimba de la o zi la alta, vin ploile, scade temperatura. Problema vânzări mierii nu e rea, ci catastrofală. Sunt apicultori cu mierea pe stoc, mai ales de salcâm, de 2 ani de zile! Și nu numai apicultorii, ci și cei care o vând mai departe, o exportă. În primul rând a scăzut consumul de miere și în țările din vest și în plus se aduce din Ucraina, China”, își arată nemulțumirea acesta.
Mierea de import se duce la 7-8 de lei per kilogram, la o calitate care lasă foarte mult de dorit, în condițiile în care, în România, numai prețul de producție ajunge până la 13 lei, mai explică Alexandru Mureșan.
(L.P.)
Sursa foto: freepik.com

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE