Candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Reghin Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 340 Vizualizări

Candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Reghin

Președintele Forța Dreptei Mureș, Mihai-Dan Farcaș, este candidatul Alianței Dreapta Unită pentru Primăria Reghin. Cele trei partide care alcătuiesc coaliția de dreapta, respectiv Forța Dreptei, USR și PMP au decis să își unească eforturile pentru a oferi Reghinului o administrație performantă și europeană în adevăratul sens al cuvântului.
”Reghinul este unul dintre centrele urbane din România care are un potențial foarte mare. Acest lucru este dovedit de istoria ilustră a comunității noastre. Însă Reghinul are nevoie de mai mult, are nevoie de o echipă pregătită pentru colaborare, construcție și dezvoltare. Avem nevoie de o echipă ce pontează ”prezent” oricând și oriunde este nevoie. Avem nevoie de un municipiu sigur și prosper pentru noi și pentru copiii noștri. Avem nevoie de investiții în tehnologiile viitorului, pentru a putea avea un municipiu în care să ne simțim acasă. Avem nevoie de strategii de dezvoltare a urbei, fără frica de baronii locali, fără intimidare din partea grupurilor de interese, o urbe deschisă și pregătită pentru investitorii ce ne-au ocolit până acum. În ultimii ani, mi-am asumat misiunea de consilier local. Pot să spun cu mâna pe inimă că am acționat întotdeauna pentru binele nostru comun. În calitate de antreprenor, am dovedit faptul că știu să administrez bine bugete și că sunt capabil să creez plus-valoare și locuri de muncă”, a afirmat Mihai-Dan Farcaș.
Candidatul Alianței Dreapta Unită va fi susținut de o listă de candidați pentru Consiliul Local, pe care sunt reprezentate formațiunile care alcătuiesc Alianța Dreapta Unită.
”Un Consiliu Local care lucrează în armonie cu toți membri comunității pentru binele comunității”, a menționat Mihai-Dan Farcaș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE