Rodica Baciu, deschisă la dialog Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 320 Vizualizări

Rodica Baciu, deschisă la dialog

Rodica Baciu, candidat independent pentru funcția de primar al municipiului Târgu Mureș la alegerile locale din 9 iunie, a transmis vineri, 12 aprilie, un mesaj către omul de afaceri Cosmin Pop, de asemenea candidat independent pentru Primăria Târgu Mureș, pe care l-a asigurat că este deschisă ”la dialog și dezbatere în interesul orașului Târgu Mureș și a cetățenilor săi.”
”Mă bucur să văd această atitudine de normalitate și deschidere! Da, domnule Cosmin Pop, sunt mai mult decât deschisă la dialog și dezbatere în interesul orașului Târgu Mureș și a cetățenilor săi. Politica locală s-a bazat prea multă vreme pe înțelegeri de culise, este timpul să fim deschiși, transparenți total, să vorbim și să trăim ADEVĂRUL iar orașul Târgu Mureș și cetățenii să fie parte din această schimbare! Am urmărit activitatea candidaților la Primăria Târgu Mureș și sunt multe lucruri bune și inițiative pe care le-am apreciat. Așadar, sunt deschisă la discuții și dezbateri pentru că așa o să ajungem la PERFORMANȚĂ!
Mâine, după ora 17.00, voi fi în Piața Teatrului din Târgu Mureș, alături de cetățeni și de echipa mea, și îl aștept pe domnul Cosmin Pop la o discuție amiabilă”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Rodica Baciu, a cărei candidatură este susținută de Partidul Alternativa Dreaptă, Partidul Oamenilor Tineri, Partidul Național Conservator din România, Alianța Etocrată pentru Reformă Mureș și Uniunea Creștin Democrată din România.
Miercuri, 10 aprilie, Cosmin Pop a afirmat la emisiunea ”Obiectiv” difuzată de postul de televiziune M9 TV, că se va deplasa la cortul unde se strâng semnături de susținere pentru Rodica Baciu, pentru a avea o discuție cu contracandidata sa ”pe teme aplicate” despre municipiul Târgu Mureș: ”Mâine mă duc la cortul Rodicăi Baciu pe care n-o cunosc, și vreau să o cunosc, și cred că nu este un loc mai bun pentru o primă întâlnire pentru doi pretendenți la a ajuta comunitatea decât exact la cortul la care se strâng semnături. Și mâine o să mă duc acolo și o să am un dialog dacă îmi permite dânsa, amiabil, de 5 minute, pe teme aplicate, nu pe bârfe sau cum îi ziceți voi, analize. Un dialog pe teme strict legate de oraș.”
(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE