Cu dascăli, depre dascăli. INTERVIU cu Roxana Maria Moldovan despre educația din mediul rural

Roxana Maria Moldovan este unul dintre mulții îndrumători mureșeni de suflete care se dedică actului educativ cu toată ființa sa de aproximativ 10 ani. La vârsta de 31 de ani, și-a dat seama timpuriu că locul ei este printre copii, jucând rolul vital al unui formator al societății în care trăim. Roxana Moldovan trăiește în Ceuașu de Câmpie, împărțindu-și viața cu dăruire în multiple sfere: este soție, mamă a doi copii de doi, respectiv patru ani și profesor în cadrul învățământului preșcolar la Grădinița cu Program Normal Herghelia – grădinița sa de suflet –, structură a Şcolii Gimnaziale Ceuaşu de Câmpie.

Roxana Moldovan: În anul 2011 am absolvit Colegiul Economic Transilvania din Târgu Mureş, profil Contabilitate. Până la un moment dat eram foarte convinsă că îmi voi continua studiile în domeniul economic. Acest lucru s-a schimbat într-o zi când, discutând cu o cunoştinţă, aceasta mi-a adresat întrebarea: „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Din acel moment întreaga mea orientare în carieră s-a schimbat şi am început să analizez mult mai bine oportunităţiile şi dorinţele, ajungând la concluzia că locul meu este alături de copii. M-am înscris la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, extensia Târgu Mureş, specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar, iar apoi la Masterat, specializarea Consiliere Şcolară şi Asistenţă Psihopedagogică din cadrul aceleaşi instituţii de învăţământ.
Reporter: De câţi ani te afli în calitatea de profesor?
R.M.M.: Sunt educatoare de aproximativ 10 ani şi nu am avut niciodată nici o îndoială în aceea ce priveşte alegerea acestei meserii. Am început să descopăr lumea minunată a grădiniţei încă din al doilea an de facultate, când am predat la Grădiniţa cu Program Normal Herghelia ca suplinitor necalificat. În primul an după absolvirea facultăţii, am lucrat ca educatoare calificată la Grădiniţa cu Program Normal Herghelia, iar anul următor m-am titularizat la Grădiniţa cu Program Normal Pogăceaua şi am obţinut definitivatul în învăţământ. Am reuşit să mă detaşez, apoi să mă transfer la Gradiniţa cu Program Normal Herghelia, gradiniţa mea de suflet. De atunci şi până în prezent profesez aici cu drag.
Rep.: Ce înseamnă educaţia pentru tine?
R.M.M.: „Educaţia diferenţiază oamenii”. Consider că educaţia oferită copiilor încă de la vârste fragede ajută la formarea personalităţii adulţilor. Un copil care primeşte o educaţie de calitate, la momentul potrivit, poate deveni un adult de succes cu valori morale solide care reuşeşte să evolueze mereu.
Rep.: Care sunt principiile după care te ghidezi în activitatea didactică?
R.M.M.: Îmi place să cred că noi, ca educatoare, nu predăm şi formăm personalitatea viitorului şcolar prin joc în mod inconştient. Fiecare copil este special şi unic în felul său; important este să ştii să îl asculţi şi să îl ghidezi cu răbdare şi blândeţe spre a-şi atinge potenţialul maxim.
Rep.: A fost dificil acest parcurs spre a deveni profesor?
R.M.M.: Dacă îţi doreşti cu adevărat ceva, nimic nu este dificil. Văzută dinafară, această meserie este una ideală. Majoritatea oamenilor consideră că noi, ca şi cadre didactice, venim la muncă şi ne jucăm câteva ore cu copiii. Realitatea este alta: cariera oricărui cadru didactic începe cu studii de lungă durată de specialitate, fiecare oră/zi de activitate trebuie proiectată, gândită şi pregătită în prealabil, în spatele fiecărei activităţi există un set de planificări, materiale şi documente şcolare personalizate pentru care este nevoie de timp şi răbdare. Un cadru didactic îşi obţine postul prin concurs/examen, iar pe tot parcursul carierei sale este nevoie să se perfecţioneze continuu: grade didactice, cursuri de perfecţionare, studiu de caz, publicaţi, concursuri şcolare etc.
Rep.: Care consideri că ar fi cea mai frumoasă parte a vieţii de educator?
R.M.M.: Meseria de educatoare este una solicitantă, dar şi foarte frumoasă. Educatoarea poate juca rolul unei mame calificate, pregătită în orice moment să-i ofere celui mic disciplină, siguranţă, dragoste şi îngrijirea de care are nevoie. Personal, satisfacţia întregii activităţi, vine din lucruri simple precum zâmbetele copiilor, încrederea pe care mi-o oferă aceştia, îmbrăţisările dulci şi sinceritatea expunerii sentimentelor. Mă simt mândră când văd progresul preşcolarilor de la o lună la alta – şi aici nu mă refer doar la cunoştinţele acumulate ci şi la evoluţia comportamentală. Copiii sunt precum o carte deschisă: spun ce simt şi ce văd, fără a ezita sau fără a-şi ascunde trăirile şi sentimentele. Astfel că am întâlnit copii care mi-au zis cu timpul „te iubesc”, „mulţumesc că ai avut grijă de mine” sau „eu nu vreau să merg acasă, îmi place mult aici”. Nimic mai mult nu te poate motiva să vii cu drag între copii.
Rep.: Dar cea mai dificilă?
R.M.M.: Partea mai puţin plăcută este dată de legislaţie, de discrepanţa dintre lege şi realitate. Momentan se pune mai mult accent pe documentele şcolare, elaborate de cadrul didactic, decât pe activitatea propriu-zisă de la grupă. Realizăm zilnic dosare întregi de planificări şi alte documente şcolare, alocând mai mult timp acestora decât activității desfăşurate la grupă. Profesia de educatoare este una care implică o responsabilitate uriașă, fiind solicitantă atât fizic, cât şi psihic.
Rep.: Cum vezi relaţia copil-educator?
R.M.M.: Din punctul meu de vedere relaţia copil-educator este una care implică empatie maximă, respect reciproc şi iubire. Pe lângă legătura creată între copil si cadru didactic, se pune un accent deosebit pe relaţia familie/părinte-educator. Fără sprijinul familiei întregul nostru demers educaţional ar fi foarte dificil. Noi mergem la grădiniţă ca într-o familie mare, ne sprijinim, ne certăm, ne împăcăm şi ne jucăm împreună.
Rep.: Cu timpul ai acumulat experienţă în arta formării copiilor. Care este cheia adaptării fiecărei generaţii?
R.M.M.: În decursul anilor am învăţat că fiecare copil este diferit; acesta păşeşte în grădiniţă cu nevoi şi aspiraţii diferite. Iar noi, ca şi cadre didactice, trebuie să ne adaptăm acestora. Făcând o comparaţie între generaţia copiilor de acum 10 ani şi cea din prezent, singurele lucruri care s-au schimbat sunt aşteptările şi cerinţele părinţilor. Cheia în arta formării copiilor o constituie răbdarea şi dragostea faţă de puiul de om.
Rep.: Cum se prezintă situaţia educaţională în mediul rural? Ce trebuie îmbunătăţit?
R.M.M.: În prezent lucrez la Grădiniţa cu Program Normal Herghelia, o grădiniţă „de la ţară” şi sunt mândră de acest lucru. Întodeauna m-am ambiţionat să demonstrez că şi aici se pot realiza lucruri interesante cu copiii, şi aceşti copii au dreptul la o educaţie de calitate. Vorbind din postura de cadru didactic, pot afirma că în prezent şcoliile şi grădiniţele din mediul rural sunt tot mai modernizate şi dotate, iar cadrele didactice sunt din ce în ce mai pregătite şi capabile, dar ne confruntăm cu lipsa copiilor. În ultimii ani a scăzut natalitatea, iar părinţii cu o situaţie financiară mai bună au început să devină tot mai pretenţioşi, aceştia alegând să îşi ducă copiii la alte şcoli din mediul urban, de multe ori în considerentul că „aşa face şi vecina/mătuşa”. Deci, cu alte cuvinte, a devenit o modă să ducem copiii „la oraş” şi să aglomerăm clasele/grupele de acolo cu 25-30 de copii. Şi în mediul rural, copiii participă la activităţi în aer liber, la concursuri şi alte activităţi extraşcolare, se organizează serbări, spectacole şi excursii. Deci şi în cadrul acestor instituţii publice de învăţământ copilul poate învăţa şi poate deveni un adult responsabil şi onest. Consider că pentru a atrage mai mulţi copii la şcoliile din mediul rural este nevoie de implementarea unor programe prelungite ale instituţiilor de învăţământ şi de promovarea grădiniţelor şi şcoliilor.

Alexandra BORDAȘ