INTERVIU cu Sara Rusu – Sarra cu Vioara, tânără violonistă: „Eu văd vioara ca pe ceva care are viață”

Sara Rusu, cu numele artistic Sarra cu Vioara, este o tânără violonistă mureșeancă care și-a descoperit și și-a menținut pasiunea pentru muzică prin intermediul familiei. Artiști din generație în generație, membrii familiei Rusu sunt adevărați iubitori și păstratori de tradiții, promovând tezaurului Câmpiei Transilvaniei, o iubire transmisă și Sarei. Tânără a crescut alături de instrumentul său de la vârsta de 5 ani, apropiind muzica, folclorul și „cetera” în sine de o lume a magiei, un spațiu dedicat conectării cu propriul suflet, dar și cu o latură nemaivăzută a lumii. De multe ori, mărturisește violonista, tânăra artistă se dedică atât de profund vioarei, încât instrumentul este pe primul loc pentru ea, chiar înaintea propriei sale persoane.

Reporter: Ce reprezintă vioara și, implicit, muzica pentru tine?

Sara Rusu: De când mă știu muzica a avut un loc foarte important în inima mea. De când eram mică m-am simțit conectată cu muzica; tot timpul am văzut o lume magică prin muzică și a reprezentat poarta către sufletul meu. În acest fel, cu toate că la început vioara mi s-a părut un instrument greu de însușit, m-am conectat foarte repede și, nu după mult timp, am realizat că acest instrument nu este doar un hobby, ci pasiunea mea. Cântând la vioară simt conexiunea cu muzica într-un alt fel. De asemenea, vioara mi-a deschis viziunea în multe din aspectele vieții mele și mi-a deschis porți către alte ramuri ale muzicii, făcându-mă să privesc muzica cu alți ochi.

Rep.: Cum ai descoperit pasiunea ta?

S.R.: Sora mea mai mare, Duada, studia și ea vioara, iar când am ajuns în momentul alegerii către ce școală mă voi îndrepta, nu am ezitat și am ales să merg să studiez vioara. Așadar de la cinci ani am vioara în mână, însă abia doi ani mai târziu am realizat că aceasta este cu adevărat pasiunea mea. Eu văd vioara ca pe ceva care are viață, îi dau un respect deosebit, câteodată chiar vioara este pe primul loc înaintea propriei mele persoane.

Rep.: Unde ai studiat această artă?

S.R.: De la vârsta de cinci ani sunt la Colegiul Național de Artă din Târgu Mureș, la profilul muzică, instrumentul vioară.

Rep.: Dintre cele două tipuri de muzică – clasică și cea de folclor-populară – cu care ai spune că te identifici cel mai bine?

S.R.: Multă lume m-a întrebat acest lucru de-a lungul anilor. Iubesc muzica în adâncul ei, sunt conectată cu mai multe stiluri de muzică în moduri diferite. La școală, fiind profil de muzică, se începe și se continuă cântând la vioară muzică clasică, însă pe parcursul anilor de studiu am învățat că un violonist trebuie să știe cânta orice tip de muzică. Așadar muzica clasică este baza studiului.

Folclorul, din generație în generație

Însă folclorul are loc special în inima mea de când am început să aud primele sunete – cu siguranță au fost cântecele tatălui meu, Alexandru Rusu, solist de muzică populară. În plus, am avut norocul să am bunici în Câmpia Transilvaniei, la confluiența a trei județe – Mureș, Cluj și Bistrița-Năsăud – și astfel am descoperit că în această zonă – în satele bunicilor  Budești și Tușin – există un adevărat tezaur scris și nescris în lumea ceterașilor de altădată. Satele din Câmpie ascund comori inestimabile în ceea ce privește dragul și dorul cântat. Era mai târziu când prin intermediul părinților, mari iubitori și păstratori de tradiții – Casa Rusu din Câmpia Transilvaniei – aveam să aflu că pe vremea bunicilor, vioara sau cetera era nelipsită la jocurile organizate în centrul satelor sau cu prilejul multor sărbători din câmpie.

La scurt timp am înțeles că, împreună cu parinții mei, aveam o menire: trebuia să culegem cântecele din câmpie care sunau „după ureche”, dar care te “ungeau” pe suflet, pentru că, vrând-nevrând, ceterașii câmpiei vor dispărea încetul cu încet și această zestre muzical-folclorică trebuie păstrată.

Rep.: La ce evenimente ai participat?

S.R.: De când sunt mică am participat la nenumărate festivaluri și concursuri atât de muzică clasică cât și folclorică.

Rep.: Ce sentiment îți crează acest dar și har muncit de a cânta la vioară?

S.R.: În fiecare zi aflu ceva nou despre un stil de muzică diferit și simt că mi se deschid noi orizonturi. Pe zi ce trece simt că iubesc muzica, cu toate laturile acesteia, din ce în ce mai mult.

Rep.: Care e secretul reușitelor?

S.R.: Eu consider că secretul este perseverența, munca și pasiunea. După părerea mea, este un domeniu foarte greu atât din punctul de vedere al orelor de muncă investite, cât și din punct de vedere psihic. Este foarte ușor să renunți și să spui că nu mai poți, dar în shimb e foarte greu să mergi mai departe și să nu te lași copleșit de eșecurile inevitabile care vin în calea ta.

Rep.: Au existat momente în care ai fi dorit să renunți la acest parcurs? Cum ai trecut peste ele?

S.R.: Au fost într-adevăr multe momente grele în care m-am simțit în impas, au fost multe dăți când mi-a venit să renunț, dar de fiecare dată îmi aminteam de orele de muncă și mai ales de iubirea pe care o am față de muzică și față de vioara. De fiecare dată când mă simt pierdută, mă gândesc la cât de tare îmi doresc să arăt restului lumii ceea ce iubesc și ceea ce creez. De asemenea, îmi amintesc de toate oportunitățile și toate experiențele frumoase pe care le-am trăit până acum datorită acestui instrument magic – vioara – și toate experiențele frumoase pe care sper că le voi avea.

Rep.: Care ți se pare că a fi cea mai frumoasă parte a acestei pasiuni?

S.R.: Satisfacția pe care o ai în momentul când, după foarte mult timp de muncă, reușeșți să faci ceea ce ți-ai propus, anume faptul că pot să împărtășesc pasiunea mea altor oameni și îi pot ajută să vădă măcar puțin din magia lumii pe care o văd eu atunci când cânt.

Rep.: Dar cea mai dificilă?

S.R.: Pentru mine este competiția și constanța. Faptul că trebuie să fii mereu la nivelul cel mai ridicat la care poți fi, uneori poate deveni obositor și uneori simți că nu faci destul sau că nu vei reusi să cânți o anumită piesă bine. Totuși, de-a lungul anilor am realizat faptul că, dacă iei fiecare lucru pas cu pas și te concentrezi pe un progres constant, vei reuși și vei avea satisfacția care te va duce mai departe.

Rep.: Cum îți vezi viitorul, în ceea ce privește vioara?

S.R.: Îmi doresc să evoluez în continuare cu vioara și vreau să mă extind și către alte genuri de muzică. Sper să fac colaborări cu alți artiști pe care îi îndrăgesc și cel mai important, cu puțin noroc, cu multă muncă și ajutor de la Bunul Dumnezeu, să ajung la inimile a cât mai multor oameni.

Alexandra BORDAȘ