
- Amalia Vasilescu
- 0 comentarii
- 1334 Vizualizări
Ateliere de dezvoltare personală la Biblioteca Județeană Mureș
15 iulie 2024Sala Documentară a Bibliotecii Județene Mureș a găzduit astăzi, 15 iulie, de la ora 9.00, o conferință de presă organizată în contextul implementării proiectului ”Teach for Speech” la Biblioteca Județeană Mureș.
La eveniment au participat Antonela Sofia Barbu – manager de proiect, specialist comunicare online și formator, Anca Precup-Mătieș – specialist Comunicare și relații publice, formator și Șef Serviciu Interacțiune Comunitară, Promovare și Digitalizare la Biblioteca Județeană Mureș și Dr. Monica Avram – manager Biblioteca Județeană Mureș.
Conferința de presă a fost urmată de atelierele de dezvoltare personală organizate la Biblioteca Județeană Mureș în cadrul Proiectului „TEACH FOR SPEECH – învață de la mine și fii creativ!” co-finanțat de AFCN..
Luni, 15 iulie, la ora 10.00 va începe Atelierul de public speaking – sfaturi și trucuri susținut de Antonela Sofia Barbu, specialist în comunicare online și formator, iar de la ora 12.00 alături de Anca Precup-Mătieș, specialist în comunicare și Relații Publice și formator la Biblioteca Județeană Mureș, copiii își vor dezvolta abilitățile de ascultare, de atenție și vor fi îndrumați să își exprime ideile cu mai multă claritate, să argumenteze și să impună respect în fața celorlalți.
”Ne bucură faptul că Biblioteca Județeană Mureș este partener în implementarea acestui proiect, deoarece prin conținut și adresabilitate el corespunde din toate punctele de vedere obiectivelor noastre. Pentru noi este foarte important să fim alături de copii și adolescenți pe drumul devenirii lor ca adulți, să-i ajutăm să „crească” frumos și responsabil”, a menționat Dr. Monica Avram, manager Biblioteca Județeană Mureș.
În Târgu Mureș vor beneficia de acest proiect 30 de copii cu vârsta cuprinsă între 9 – 15 ani.
”Într-o lume din ce în ce mai interconectată și dinamică, abilitatea de a comunica eficient devine esențială pentru succesul și bunăstarea fiecărui copil. Obiectivul nostru principal în atelierul ”Tehnici de comunicare” este de a dezvolta și îmbunătăți abilitățile de comunicare ale copiilor, ajutându-i să se exprime clar, să asculte activ și să interacționeze pozitiv cu cei din jurul lor. Comunicarea eficientă nu este doar despre transmiterea de informații, ci și despre construirea de relații, înțelegerea celorlalți și colaborarea în echipă. Pentru că se vorbea mai devreme despre barierele de comunicare care sunt tot mai dese între copii, o să încerc prin joacă să îi ajut să identifice mai multe tipuri de comunicare și voi insista foarte mult pe ascultare activă și pe oferire de feedback, pentru că îi vedem foarte crispați, tot timpul au teama unui răspuns greșit. Nu există răspuns greșit.”, a declarat Anca Precup-Mătieș, Șef Serviciu Interacțiune Comunitară, Promovare și Digitalizare din cadrul Bibliotecii Județene Mureș.
Cele două ateliere sunt gratuite, iar la finalul acestora, copiii vor avea oportunitatea de a se înscrie la Concursul de public speaking ,,1 din 17 ODD-uri’’ pentru a se familiariza cu obiectivele de dezvoltare durabilă. Trei dintre câștigătorii acestui concurs organizat în începutul lunii august vor fi invitați să participe la activitățile pregătite în cadrul Taberei Culturale de la Nocrich, în perioada 16 – 17 august 2024 și să prezinte noțiunile de bază învățate, unui număr de 15 copii din mediul rural.
’’Mă bucur să am această oportunitate de a mă afla astăzi la Târgu Mureș, pentru că, iată, am revenit. La începutul anului, am avut, aici, proiectul doar cu atelierele de public speaking pentru copii cu vârstă cuprinsă între 9 și 15 ani, proiect în care copiii au învățat să își învingă teamă de a vorbi în public, să aibă mai multă încredere, să-și dezvolte creativitatea și, în același timp, să reușească să structureze un discurs. Să învețe, practic, cei șapte pași cum să structureze un discurs, pentru că este nevoie ca, pe piața muncii, dacă se gândesc să fie ori jurnaliști, ori în domeniul cultural, antreprenorial sau chiar în domeniul relațiilor publice, este necesar să știe cum să se prezinte, cum să-și prezinte pasiunile, cum să-și prezinte subiectul pe care l-au pregătit cu o anumită ocazie’’ a declarat Barbu Antonela Sofia, manager de proiect .
Proiectul „TEACH FOR SPEECH – învață de la mine și fii creativ!” vizează utilizarea culturii și a creativității în cadrul non-formal pentru copii cu vârsta cuprinsă între 9 și 15 ani, este implementat de Barbu Antonela Sofia, manager de proiect și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în sesiunea II/2024, cu un buget total de 102.793 lei, din care 92.220 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă. Se va încheia în luna octombrie 2024, interviurile înregistrate, fotografiile și toate produsele culturale vor putea fi accesate online pe site-ul www.antonelasofiabarbu.ro și pe site-urile partenerilor.
Parteneri în cadrul proiectului sunt Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, Biblioteca Județeană Astra Sibiu, Biblioteca Județeană Mureș, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, Centrul de Documentare și Informare – la Muzeul Gazelor Naturale Mediaș, Centrul Cercetășesc „HC Habermann” Nocrich, filiala Organizației Naționale Cercetașii României.
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu