FOTO: Zau de Câmpie, în haine de sărbătoare Administrație
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 438 Vizualizări

FOTO: Zau de Câmpie, în haine de sărbătoare

Primăria și Consiliul Local Zau de Câmpie a organizat la finele săptămânii trecute cea de-a XIV-a ediție a Festivalului de jocuri populare intitulat „Peștișorul de Argint”, eveniment inclus în cadrul tradiționalului Târg al Peștelui întins pe durata a două zile.

„Acest eveniment a pornit cu patru, cinci decenii, când era ”Târgul Peștelui”. Din 2009, pe lângă acest Târg al Peștelui, ca să atragem copiii spre dansul popular, spre obiceiurile tradiționale care le aveam în comună, am înființat Ansamblul de dansuri populare ”Bujorii Zaului”. Așa a apărut în peisaj Festivalul de dansuri populare ”Peștișorul de Argint” care în acest an a ajuns la cea de a XIV-a ediție. Dorim să ducem mai departe acest festival datorită faptului că e nevoie de acest lucru. Noi ca și primari trebuie să avem grijă de obiceiuri, de tradiții, să le transmitem celor mai mici care vin din urmă, iar aceștia, la rândul lor, să le ducă mai departe, să le îndrăgească. Un popor fără tradiție, fără obiceiuri nu mai există, dispare ca și nație. Acesta a fost scopul pentru care am înființat acest festival care deschide programul artistic din cadrul celei de a doua zi, cea de duminică din cadrul sărbătorii de la Zau”, a precizat Iurian Alexandru, primarul comunei Zau de Câmpie.

Noutatea ediției din acest an o reprezintă locația, terenul de sport în detrimentul poianei din Parcul Bârsana.

„Mie îmi plac provocările, de 16 ani am avut proiecte despre care multă lume spunea că nu avem nicio șansă. Cu ajutorul celor de pe scenă prezenți la deschiderea oficială și a Bunului Dumnezeu am reușit să le ducem la îndeplinire. Sărbătoarea din acest an a fost o provocare, Am făcut programul pentru două zile, plus că ne-am mutat din Parcul Bârsana jos pe terenul de sport. Acest lucru nu a fost întâmplător, deoarece multă lume și-a exprimat dorința de a veni la această sărbătoare, dar care nu pot ajunge sus în poiană. Am zis să încercăm să organizăm aici jos această sărbătoare, sper să fie o reușită. Locuitorii vor aprecia dacă am făcut alegerea potrivită”, a spus primarul Comunei Zau de Câmpie.

Noua locație a sărbătorii de la Zau de Câmpie a fost salutată și de prefectul județului, Ciprian Dobre.

„Cred că este de bun augur mutarea pe acest platou a sărbătorii tradiționale a comunei Zau. De asemenea, cred că este de datoria mea să vă felicit pentru că pe 9 iunie ați făcut din nou o alegere foarte bună, iar faptul că dumneavoastră l-ați ales primar Alexandru Iurian cu peste 83% este un semnal al dumneavoastră că ce facem la Zau facem foarte bine”, a fost mesajul transmis celor prezenți de Ciprian Dobre, prefectul județului Mureș.

Startul distracției a fost dat sâmbătă, protagoniști fiind Sandra N, Angelina Rudneva, Sarrra cu vioara și Ioana Ignat.

Ziua de duminică a adus pe scenă Ansamblul de dansuri populare „Bujorii Zaului” (Zau de Câmpie), Ansamblul de dansuri populare „Datina” (Valea Largă), Ansamblul de dansuri populare „Mugurelul” (Sâncraiu de Mureș), Ansamblul de dansuri țigănești Zau de Câmpie, Formația Marius Cozac, soliștii Andrar Socol și Cezar Vereș, Daria Moldovan, Larisa Codarcea, Ana Georgeta Balla, Teodora, Narcisa și Teodor Țogorean, Crina Vaida Haiduc, Adriana și Nelu Maior, Lavinia Coste și Marius Zorilă, Georgiana Marina și formația și Raul Furnea Band.

„Mulțumim părinților care sprijină și îndrumă acești minunați copii să meargă la dansuri. Ajunși în anul 2024, tradițiile și folclorul poate că sunt lăsate pe un loc doi, de aceea este foarte important ca ei să fie sprijiniți, de părinți, bunici, de familie, astfel încât ei să meargă la repetiții. Mulțumim de asemenea încă o dată domnului primar Iurian Alexandru și întregii administrații locale de aici de la Zau pentru faptul că acești minunați copii au niște costume extraordinar de frumoase. Li se cuvin toate mulțumirile și aprecierile noastre”, a precizat Carmen Claudia Rusu, prezentatoarea evenimentului.

smart
smart
smart
smart

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!