INTERVIU cu Irina Anghel, sighișoreanca de la Academia Forțelor Aeriene ”Henri Coandă”

Meseria de piloți de avioane este încă una dominată în mare parte de bărbați, dar nimic nu este imposibil, femeile continuă să facă pași în industria aviației și să inspire următoarea generație de femei pilot. Este un vis realizabil atunci când ai determinare, ambiție și dai dovadă de multă perseverență, exact cum a încercat să facă Irina Anghel, o tânără din Sighișoara, pasionată de zbor și avioane încă de când era mică.

A studiat la Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazu” din Alba Iulia, fiind atrasă și de viața cazonă, iar la absolvirea liceului, în acest an, a aplicat la programul de Aviație piloți-aeronave cu motoare reactive de la Academia Forțelor Aeriene ”Henri Coandă” din Brașov, fiind admisă prima pe locurile alocate de colegiile naționale militare.

Într-un interviu acordat cotidianului Zi de Zi, Irina Anghel a povestit despre pasiunea pentru aviație, în special avioane cu motoare reactive, dar și despre provocările și munca pe care a trebuit să o depună pentru a ajunge să studieze la o instituție militară de învățământ superior, totul pentru ca în viitor să devină un pilot de elită, să participe la misiuni în cadrul Forțelor Aeriene sau chiar să devină instructor pentru viitori piloți de luptă. 

Reporter: Ești absolventă a Colegiului Național Militar ”Mihai Viteazu” din Alba Iulia. Ce te-a atras la viața cazonă? Ai avut un exemplu în familie sau un anumit moment din viață a influențat decizia?

Irina Anghel: M-am orientat spre Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazu” din Alba Iulia deoarece îmi doream să studiez la un liceu de prestigiu, iar în orașul meu nu aveam prea multe opțiuni care să îndeplinească standardele pe care le căutam. Tatăl meu mi-a dat un pliant despre Colegiul Militar, iar citindu-l mi s-a părut o variantă atractivă. La început nu știam prea multe despre ce înseamnă viața în Armată, dar mi-am zis că merită să încerc. Pe parcursul celor patru ani petrecuți acolo am ajuns să apreciez tot mai mult viața de militar, cu tot ceea ce implică ea.

Rep.: Să continui parcursul educațional universitar în sistem cred că este un lucru firesc și ai fost admisă prima la programul Aviație piloți-aeronave cu motoare reactive din cadrul Academiei Forțelor Aeriene ”Henri Coandă” din Brașov. De ce acest program, de ce aviație? Și de ce motoare cu reacție?

I.A.: Continuarea studiilor în sistemul militar mi s-a părut un pas firesc, mai ales după cei patru ani petrecuți la Colegiul Militar, unde am început să apreciez din ce în ce mai mult viața de militar. Am ales programul de Aviație piloți-aeronave cu motoare reactive de la Academia Forțelor Aeriene ”Henri Coandă” din Brașov pentru că aviația m-a atras mereu – ideea de a pilota o aeronavă, de a vedea lumea de sus și de a avea parte de adrenalina pe care o aduce zborul. De ce motoare cu reacție? Pentru că sunt cele mai avansate și rapide aeronave din aviație, iar ideea de a le pilota m-a fascinat mereu. Îmi place adrenalina și provocarea de a zbura la viteze mari și de a manevra avioane performante. Cred că acesta este cel mai bun mod de a-mi testa limitele și de a mă perfecționa ca pilot.

Rep.: Cum s-a născut acel imbold puternic de a pilota avioane? Ce alimentează pasiunea pentru avioane și zbor?

I.A.: Imboldul de a pilota avioane a venit încă de când eram mică și vedeam avioanele zburând pe cer. Mă fascina cum reușesc să zboare și cât de liberi păreau piloții acolo sus. Prima dată când am intrat într-o cabină de pilotaj am simțit că asta e pentru mine – să fiu la comenzi și să simt adrenalina zborului. Ce îmi alimentează pasiunea? Faptul că zborul îți dă un sentiment de libertate și o doză de adrenalină pe care nu o poți compara cu nimic altceva. Îmi place să simt viteza, să am controlul și să știu că sunt mereu provocată să fiu mai bună cu fiecare zbor.

Rep.: Ce emoții te încearcă când te ridici în aer?

I.A.: În primele zboruri am simțit o mică agitație, dar ulterior am început să mă obișnuiesc cu asta și lucrurile au devenit mult mai calme pe parcurs. Acum, în majoritatea timpului, simt că am controlul și zborul decurge liniștit. Totuși, sunt momente când nu totul este perfect, iar atunci trebuie să fiu foarte atentă, mai ales când zborul nu este complet lin. Asta îmi amintește că trebuie să rămân concentrată și să fiu pregătită pentru orice situație.

Rep.: Pe ce tip de avioane ai zburat până acum și ce tip de avion îți dorești să ajungi să pilotezi? Câte ore ai zburat până acum? 

I.A.: Până acum am urmat cursuri de planorism în cadrul Aeroclubului României și am zburat cu planorul de școală IS 28 B2 și cu motoplanorul IS 28 M2, pe care l-am folosit pentru raiduri. De asemenea, am acumulat experiență și cu ULM-uri. Îmi doresc foarte mult să ajung să pilotez avioane de luptă moderne sau aeronave cu motoare reactive, deoarece sunt cele mai avansate și rapide. În prezent, am acumulat aproximativ 28 de ore de zbor și continui să îmi dezvolt abilitățile și experiența.

Rep.: A existat vreun moment de cumpănă, un zbor dificil care să te fi făcut să te întrebi dacă ești sau nu persoana potrivită la locul potrivit?

I.A.: Un moment dificil pentru mine a fost în timpul cursurilor de pregătire pentru obținerea licenței de pilot planor. Aterizarea mi s-a părut de departe cea mai dificilă parte a antrenamentului. Îmi amintesc cum am ajuns la faza în care trebuia să învăț să aterizez și cât de multă precizie era necesară în fiecare mișcare. Totul trebuia să fie foarte exact – de la înclinarea planorului, viteza de coborâre, până la momentul în care trebuia să iau decizia finală de a atinge pământul. Au fost momente când simțeam că nu îmi iese nicicum și mă gândeam serios să renunț. Îndoiala și frustrarea erau mari, mai ales când vedeam că alți colegi păreau să se descurce mai bine. Totuși, după ce am discutat mai mult cu instructorii și am primit sfaturi utile, am continuat să exersez și să îmbunătățesc fiecare detaliu al aterizării. Cu timpul și multă practică am început să capăt încredere și să simt mai bine planorul. Am ajuns în punctul în care aterizările aproape perfecte deveneau o rutină. Acum, mă uit înapoi la acele momente și îmi dau seama cât de mult am crescut ca pilot și ca persoană.

Rep.: Cu ce provocări a fost presărat drumul tău spre succes până acum, mai ales pentru a intra prima la programul Academiei Forțelor Aeriene?

I.A.: Pentru a fi admisă prima la programul Academiei Forțelor Aeriene am avut nevoie de o medie foarte mare, deoarece concurența era foarte strânsă. În cei patru ani de liceu a trebuit să mă mențin în top, ceea ce a însemnat să învăț constant și să am mereu rezultate bune. A fost o perioadă în care m-am concentrat pe fiecare materie, știind că fiecare notă conta pentru media finală. Pe lângă pregătirea pentru Bacalaureat m-am concentrat și pe examenul de admitere, ceea ce a însemnat multe ore de studiu suplimentar și exerciții. A fost nevoie de multă disciplină și determinare pentru a rămâne motivată și a face față stresului, dar am știut mereu că doar așa îmi voi atinge obiectivul. Cu multă muncă și perseverență am reușit să obțin rezultatele pe care mi le-am dorit.

Rep.: Te-ai gândit ce urmează după finalizarea studiilor, care vor fi pașii pe care intenționezi să-i faci în carieră în acest domeniu?

I.A.: Inițial am dat admiterea la Academia Forțelor Aeriene din Colorado Springs, SUA, dar, din păcate, nu am reușit să fiu admisă, deoarece era disponibil un singur loc. Totuși, nu am renunțat la visul meu. Programul de pregătire pe avioane de luptă din SUA, la care sper să ajung după finalizarea cursurilor la Academie, reprezintă o altă șansă de a mă antrena acolo și de a-mi îndeplini acest obiectiv. După acest program vreau să aplic toate cunoștințele și abilitățile dobândite în Forțele Aeriene, să câștig experiență reală și să particip la misiuni. În viitor, mi-ar plăcea să devin un pilot de elită și poate chiar instructor, contribuind astfel la pregătirea noilor generații de piloți de luptă.

A consemnat Arina TOTH