Asociația Social MED: Un an de succes în lupta împotriva dependențelor Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 484 Vizualizări

Asociația Social MED: Un an de succes în lupta împotriva dependențelor

Acum un an, Asociația Social MED deschidea un loc dedicat celor care se confruntă cu dependența de droguri, oferind nu doar tratament medical, ci și o speranță reală pentru un nou început. Astăzi, cu mândrie și recunoștință, echipa sărbătorește realizările obținute în acest an, un an plin de provocări, dar și de povești de succes.

Conform reprezentanților Asociației, de la deschiderea centrului, au reușit să ajute cu succes peste 90 de pacienți. Dintre aceștia, mai mult de 80% au reușit să-și depășească problemele legate de dependență, datorită unui tratament personalizat și sprijinului constant din partea echipei.

„Suntem onorați să anunțăm o rată de succes de peste 80%, reflectată în viața transformată acelor care ne-au încredințat procesul lor de recuperare. Succesul nostru nu se datorează doar expertizei și dedicației echipei noastre multidisciplinare, ci și abordării noastre personalizate”, se precizează în textul comunicatului transmis.

Un aspect important al activității Social MED este continuarea sprijinului și după finalizarea tratamentului. Medicii au menținut o legătură constantă cu pacienții, oferindu-le asistență și încurajare pentru a le menține echilibrul obținut în cadrul centrului.

Privind spre viitor, Asociația Social MED își reafirmă angajamentul de a continua să ajute cât mai multe persoane să depășească dependența, îmbunătățind în același timp serviciile oferite: „Le mulțumim pacienților noștri pentru curaj și încredere, familiilor pentru susținere, și echipei noastre pentru devotament și profesionalism. Împreună, continuăm să construim o comunitate mai puternică, în care vindecarea și speranța sunt mereu posibile”, se precizează în comunicatul transmis.

(D.C.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 











 

 

 

Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!