Introducerea apei potabile, eveniment major în Sânger Administratie
  • admin
  • 0 comentarii
  • 267 Vizualizări

Introducerea apei potabile, eveniment major în Sânger

Primarul comunei Sânger, Alexandru Măgheran, a dovedit că merită încrederea cetăţenilor care l-au reales în mod repetat. Despre realizări şi planuri de viitor în interviul care urmează.

Reporter: Cum aţi încheiat anul 2013?

Alexandru Măgheran: Cred că cu toţii am avut parte atât de reuşite cât şi de neîmpliniri. Un mare succes pe care l-am avut împreună cu cetăţenii comunei a fost introducerea apei potabile în comună. Am reuşit să branşăm 280 de familii, dar şi toate instituţiile publice locale, şcoli, primărie, biserici etc. Am reuşit deasemeni să reabilităm şi să modernizăm 20 de kilometri de drumuri comunale.

Rep.: Cu toţii considerăm educaţia ca fiind de importanţă majoră. Ce aţi reuşit să faceţi pentru şcolile din subordine?

A.M.: Pe raza comunei avem două şcoli şi o grădiniţă. Anul trecut am reuşit să modernizăm centralele termice ale ambelor şcoli, să punem termopane, sunt mândru să spun că avem nişte şcoli foarte bine puse la punct, la standarde europene. Chiar invit pe oricine să le viziteze.

Rep.: Cum staţi cu taxele şi impozitele locale?

A.M.: Nu le-am crescut deloc, mă bucur dacă le putem colecta şi pe cele care sunt. Procentul de colectare este cam la media pe ţară, puţinele care au rămas necolectate probabil că aşa vor şi rămâne…Oamenii din zonă nu sunt foarte bogaţi, sunt printre ei cetăţeni de la care chiar nu mai ai ce să aştepţi.

Rep.: Proiecte nefinalizate?

A.M.: Anul acesta vrem să finalizăm proiectul cu canalizarea, asta afectând deocamdată familiile care sunt racordate la apă, dar se vor mai racorda, vor fi în final aproximativ 400-500 de familii. Din fericire comuna noastră nu este una bătrână, ba chiar aş putea spune că se întinereşte pe zi ce trece. Dorim să reabilităm dispensarele ca să aibă şi ele cele mai bune condiţii.

Rep.: Majoritatea locuitorilor trăiesc din agricultură Aveţi probleme cu aplicarea noilor norme referitoare la mulsul şi colectarea laptelui?

A.M.: Da, cetăţenii din zonă au exploataţii destul de însemnate. Crescătorii de animale sunt dotaţi cu tancuri răcitoare, din fericire nu ne încadrăm între cei care se plâng.

Rep.: Cum staţi cu absorbţia fondurilor europene?

A.M.: Nu sunt foarte uşor de accesat, birocraţia este destul de stufoasă. Pe moment avem realizat un proiect pe GAL în valoare de 65.000 de euro, pentru modernizarea şi reabilitarea dispensarelor şi sperăm să reuşim şi achiziţionarea unui buldoexcavator. Dacă le realizez toate câte v-am spus, o să fiu destul de mulţumit. Am noroc şi de susţinerea cetăţenilor şi a tuturor instituţiilor locale, cu doctorii, cu preoţii. Desigur mai sunt printre cetăţeni şi comentatori de profesie… dacă faci ceva zice că strici banii, dacă nu faci, de ce nu faci… dar din fericire aceştia nu sunt reprezentativi.

Rep.: Trăiţi într-o zonă cu o bogată moştenire folclorică. Se mai face cultură la Sânger?

A.M.: Din păcate ansamblul folcloric pe care l-am avut s-a desfiinţat, dar cât de curând acesta va fi reînfiinţat, cu ajutorul instructorilor Petru şi Mariana Pop, care vor să fie activi păstrători ai tradiţiilor din zonă. Desigur pentru asta vor avea nevoie şi de condiţii, astfel sunt în curs de finalizare dotarea căminelor culturale din comună cu mobilier nou.

Rep: Alte planuri de viitor?

A.M.: Acum am încă un plan privitor la copii, tocmai suntem în faza de realizare. Vreau să-i scot de la calculatoare înfiinţând un club de fotbal, urmează cât de curând preselecţiile.

A consemnat Edith VEREŞ

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE