Clinica de Ortopedie, centru medical de referinţă în tratarea afecţiunilor aparatului locomotor

Centru universitar şi clinică universitară cu o echipă medicală de excepţie, formată din medici specialişti şi medici primari, dar şi cu rezidenţi pregătiţi pentru ortopedie, Clinica de Ortopedie-Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş funcţionează încă din anii 1960, după ce s-a desprins din specialitatea mare a tuturor specialităţilor chirurgicale, fiind un centru de referinţă în tratarea afecţiunilor cronice ale aparatului locomotor. Prof. dr. Nagy Örs, şeful Clinicii de Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, a acordat un interviu publicaţiei „Sănătate pentru viaţă, Zi de Zi”, în care vorbeşte despre afecţiunile tratate în cadrul Clinicii, echipa medicală, dotări, aparatură şi obiective de viitor.

Reporter: Să ne prezentaţi, vă rog, Clinica de Ortopedie-Traumatologie…

Prof. dr. Nagy Örs: Clinica de Ortopedie funcţionează de foarte mult timp, încă din anii 1960, după ce s-a desprins efectiv din specialitatea mare a tuturor specialităţilor chirurgicale. Această clinică şi clădire era pe vremuri spital militar, apoi s-a înfiinţat Clinica de Ortopedie şi Chirurgia Pediatrică. La etaj era ortopedia şi traumatologia, iar la parter era chirurgia pediatrică. Pe acea vreme nu funcţiona Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Între timp, în anii 1980, pe la sfârşit, când s-a construit Spitalul Judeţean de Urgenţă, s-a mutat o parte din colectivul de ortopedie şi s-a înfiinţat acolo o altă secţie de ortopedie şi traumatologie, cum este şi acum, axată, mai ales în momentul de faţă, pe probleme de traumatologie. Acolo s-a mutat şi chirurgia pediatrică şi noi am rămas aici, axaţi, mai ales, pe probleme de ortopedie.

Rep.: Care sunt afecţiunile pe care le trataţi în cadrul Clinicii?

N.Ö.: Ortopedia înseamnă, în primul rând, afecţiuni cronice ale aparatului locomotor, dar acest lucru nu înseamnă că nu ne ocupăm şi de traumatisme, fracturi şi aşa mai departe. Nu ne ocupăm de politraumatisme mari, cum ar fi accidentele deosebite, cu implicarea mai multor specialităţi, cum ar fi neurochirurgia, chirurgie abdominală, toracică şi aşa mai departe. Noi ne ocupăm de problemele traumatologice care par, la un moment dat, mai simple şi care pot fi rezolvate ca specialitate numai de noi. Suntem axaţi, în primul rând, pe probleme de ortopedie şi astfel suntem un centru, după cum spun alţii, recunoscut pe plan naţional ca un centru foarte bine cotat din punct de vedere al artroplastiilor şi a endoprotezării articulaţiilor. Este şi un program naţional în acest sens, în care sunt incluşi bolnavii cu coxartroză, gonartroză şi altele, în care nu ai ce face în ultima fază a bolii şi trebuie să implantezi o endoproteză. Din acest punct de vedere, noi avem o experienţă recunoscută, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional, pentru că am avut bolnavi şi din străinătate, chiar şi din America şi Israel. N-au fost mulţi, dar au venit pentru că au ştiut că rezultatele sunt bune. Vă spuneam de partea de traumatologie, care nu se referă numai la politraumatisme, ci şi la fracturi simple, care nu  implică, repet, şi intervenţia altor specialităţi. Avem o specialistă şi în domeniul chirurgiei pediatrice şi ortopedice, care se ocupă în anumite cazuri de luxaţii congenitale de şold, de picior echinovar şi alte deformităţi congenitale. Se întâmplă să mai avem fracturi şi la copii.

Rep.: Ce ne puteţi spune despre echipa medicală şi câte paturi are Clinica de Ortopedie-Traumatologie?

N.Ö.: Echipa medicală este formată din medici specialişti şi medici primari. Suntem centru universitar, suntem clinică universitară, avem foarte mulţi rezidenţi care sunt pregătiţi pentru această specialitate. Ei au o deschidere mare spre ortopedie, drept pentru care şi în momentul de faţă avem vreo 10 rezidenţi. Ceilalţi sunt la cealaltă clinică şi fac pregătirea prin rotaţie, pentru că acolo au posibilitatea să vadă mai multe cazuri de traumatologie şi aici mai multe cazuri de ortopedie. Desigur, şi acolo se face ortopedie, dar colegii de acolo sunt axaţi mai mult pe traumatologie. Clinica are 63 de paturi. Avem şi un Compartiment de Artroscopie, aceasta fiind o altă preocupare a noastră, şi anume probleme de endoscopie articulară. În momentul de faţă, această specialitate din cadrul ortopediei este relativ nouă, pentru că se pot rezolva intervenţii chirurgicale, la genunchi în primul rând, printr-o incizie foarte mică. Aşadar, compartimentul funcţionează foarte bine, avem pacienţi mulţi.

Rep.: Cum staţi cu dotările şi aparaturile? De ce ar mai fi nevoie în prezent?

N.Ö.: Ştiţi, am mai avea nevoie de multe lucruri, dar în momentul de faţă încercăm să facem faţă cum putem şi cu ce avem. Avem un bloc operator cu patru săli de operaţie. Două săli sunt pentru operaţiile mai mari, într-o altă sală sunt amplasate două aparate de artroscopie, unde se fac aceste endoscopii articulare şi absolut separat, aşa cum cere legea, avem o sală de operaţie pentru anumite cazuri septice. Mai apar şi infecţii osoase care necesită rezolvare. Sigur, mai avem nevoie de aparatură, dar în condiţiile actuale în care sunt probleme peste tot, încercăm să ne descurcăm cu ce avem. Este greu, dar încercăm să facem faţă.

Rep.: Câţi pacienţi sunt trataţi anual?

N.Ö.: Apropo de specificul nostru, pot să vă spun că anual sunt puse în această clinică în medie peste 800 de proteze articulare sau endoproteze articulare, lucru care ne plasează pe plan naţional imediat după spitalele din Bucureşti, pentru că aproximativ 70% dintre pacienţii noştri nu sunt din judeţul Mureş, ci din toată ţara, inclusiv din Bucureşti. Oamenii vin, ne caută şi sunt mulţumiţi de felul în care sunt trataţi. La rândul lor, spun şi prietenilor şi cunoscuţilor despre serviciile noastre şi astfel se face o propagandă pozitivă, iar noi suntem căutaţi. Din păcate, aceste intervenţii chirurgicale merg pe liste de aşteptare, pe programare. Vina nu este a noastră. Aşa este la nivel naţional. Acest lucru se întâmplă pentru că nu-i putem interna pe toţi de la o zi la alta. Afecţiunile degenerative, gen coxartroză, gonartroză, sunt dureroase şi bolnavii se plâng, însă trebuie să aştepte şi aşteptarea depinde de mai mulţi factori.

Rep.: Şi cât durează recuperarea acestor pacienţi în cel mai bun caz?

N.Ö.: Recuperarea depinde, în general, de pacient, de vârsta lui. De la noi, pacienţii pleacă acasă pe picioarele lor. De obicei, primul control se face cam după trei, patru luni, după care pacientul poate să înceapă o recuperare mai deosebită. Evident, aici mă refer la pacienţii care au nevoie. Astfel, ei încep kinetoterapia, fizioterapia şi tratamentele în centre balneare. Să ştiţi că recuperarea nu durează mult, dar e de la caz la caz.

Rep.: În această clinică se află şi o sală de recuperare?

N.Ö.: Noi nu avem sală de recuperare, deşi ne-ar prinde foarte bine, pentru că în alte clinici, de exemplu, există. Eu aş zice că ar fi nevoie de un centru de recuperare, nu numai recuperarea în privinţa bolilor osteoarticulare, ci şi în recuperarea bolnavilor cu probleme cardiologice. Un centru de recuperare în general ar fi de folos tuturor acelor afecţiuni, pentru că acest lucru înseamnă scurtarea internărilor în spital, scurtarea perioadei de internare. Am putea să externăm bolnavii după cinci zile de la operaţie. În condiţiile actuale în care eu las un bolnav acasă şi el locuieşte departe de spital, pericolul unor complicaţii este mai mare.

Rep.: Credeţi că o prevenţie mai bună a oamenilor ar evita o mare parte din cazuri?

N.Ö.: Când vine vorba de problemele de sănătate, pacienţii se mai neglijează şi de multe ori ei vin prea târziu la medic, când simt că nu mai pot. Este o problemă care ar trebui să aibă rezolvarea. Lumea trebuie să vină la medic în timp util, să poată fi ajutat. Oamenii cred, de obicei, că lor nu li se poate întâmpla nimic, că nu vor suferi de o anumită boală şi atunci lasă prevenţia la o parte.

Rep.: Pentru acest an ce obiective aveţi?

N.Ö.: Specificitatea noastră privind artroplastia de şold a fost introdusă din anii 1970, când unul dintre înaintaşii mei de mare renume, domnul Ciugudean Cornel, venind înapoi din Germania, a introdus această metodă în această clinică şi eram printre pionieri din acest punct de vedere. Desigur, dorim să continuăm pe această parte. Să vă explic exact în ce constă metoda. O parte dintre porţiunea aceea a articulaţiei se îndepărtează şi în loc de porţiunea afectată cu distrugerea cartilajului, este înlocuită cu piesă, care are două sau mai multe componente, şi începe să funcţioneze ca o nouă articulaţie. Acest lucru implică un control periodic, pentru că este vorba despre o piesă de schimb în organism şi lumea crede că, după ce a fost operată, a scăpat automat de probleme şi nu va mai avea nevoie de nimic. Dar nu e aşa. Oamenii trebuie să vină periodic la control şi să nu mai omită acest lucru. Nu numai proteza este supusă uzurii, ci şi osul din jurul ei. Atunci ne aflăm într-o situaţie delicată şi trebuie să vedem cum putem remedia. Ca noutate, aş putea să vă spun că am fost acreditaţi ca unul dintre centrele incluse în transplant de ţesuturi. Acest lucru înseamnă, deocamdată, din partea noastră prelevare. Aşteptăm bugetul pentru a porni şi a pune bazele acelor cerinţe cu care putem începe. Fiecare clinică ar avea nevoie de mai multe lucruri. Sigur că am avea nevoie şi de instrumente, fiind necesară şi reînnoirea anumitor aparate, a meselor de operaţie. Toate au o vechime şi aparatele se mai şi strică.

Rep.: Cât de scumpe sunt aceste proteze?

N.Ö.: Protezele sunt scumpe, însă ele sunt licitate periodic la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică. Programul de protezare este din partea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Sunt anumite programe derulate de Ministerul Sănătăţii, însă acest program este al Casei Naţionale de Sănătate.