Vasile Marini, eroul din Hădăreni Recomandări zi de zi
  • alex.toth
  • 0 comentarii
  • 323 Vizualizări

Vasile Marini, eroul din Hădăreni

111Ofiţeri din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Târgu-Mureş împreună cu reprezentanţi ai Brigăzii 6 Operaţii Speciale, viceprimarul comunei Cheţani, prşedintele Subfilialei Luduş a Veteranilor de Război şi un cronicar istoric, fost profesor de istorie, s-au deplasat marţi, 6 octombrie, în localitatea Hădăreni, într-o vizită de onoare la cel care a fost şi este în continuare, eroul Vasile Marini, un veteran de război care la frumoasa vârstă de 92 ani a rememorat, în imagini documentare demne de un istoric militar, scene din lupta pentru eliberarea României, la care a participat încă din primele zile de după 23 august 1944.

Oră de istorie emoţionantă

Potrivit purtătorului de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Târgu-Mureş, cpt. Ciprian Căluşer, din respect pentru păstrarea unei frânturi, a unei istorii controversate, ofiţerii au avut onoarea să-i înmâneze veteranului de război o Diplomă de Onoare din partea conducerii unităţii militare de Jandarmi, alături de un buchet de flori şi o sticlă de şampanie aniversară cu mesajul: „La Mulţi Ani!”. „Surpriza a fost una uriaşă, plină de emoţii atât din partea veteranului cât şi din partea familiei, fiindcă nu s-au aşteptat la prezenţa atâtor persoane, fie militari, fie civili. Timp de o oră, parcă am trăit timpurile lui 1944 unde plt.(r.) Marini Vasile ne-a reţinut atenţia cu momente din războiul pentru eliberarea şi reîntregirea României, unde domnul profesor Mircea Gheborean a mai făcut completări cu privire la poziţia companiilor I şi II care au ţinut piept gloanţelor nemiloase din zona Oarba de Mureş, unde istoria a consemnat moartea a 11.500 de soldaţi români. Totodată, fiul veteranului de război, fostul profesor de limba şi literatura română, Marini Ioan ne-a încântat cu o poezie compusă de dumnealui şi un cântec istoric, pe acorduri de chitară, dedicat bravilor soldaţi care şi-au vărsat sângele pe câmpul de luptă de la Oarba. Colonel (r.) Sever Popovici, preşedintele Veteranilor de Război, Subfiliala Luduş a ţinut şi dânsul să precizeze câteva date istorice din Primul şi al Doilea Război Mondial. Toate adunate, am reuşit să adunăm o oră de istorie controversată care a marcat implicarea României în cele două conflagraţii mondiale cu vărsare de mult sânge şi cu multă suferinţă pentru care nu ne rămâne să spunem decât: „Mulţumire şi respect pentru toţi eroii Patriei”, a precizat cpt. Ciprian Căluşer.

„Cinstire eroilor mureşeni”

Activitatea a făcut parte din ciclul de manifestări dedicate „Anului Veteranilor de Război”, organizate de Ministerul Apărării Naţionale, în marile garnizoane din ţară, la 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. “Pentru exprimarea sentimentului de respect şi recunoştinţă, MApN a desfăşurat ceremonii militare şi religioase de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociaţiilor de veterani de război, evenimente în unităţi militare, spectacole şi expoziţii cu imagini de arhivă, activităţi de îngrijire a monumentelor şi a mormintelor eroilor. Ca atare şi Garnizoana Târgu-Mureş în colaborare cu Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Mureş şi primăriile Cheţani, Luduş, Bogata şi Cristeşti, în ziua de 30 septembrie 2015 au fost desfăşurate activităţi de aniversare a celor 70 de ani de la încheierea celui de – Al Doilea Război Mondial, incluse în proiectul major denumit „Cinstire eroilor mureşeni”, a subliniat cpt. Ciprian Căluşer.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE