O treime dintre tinerii de 15-16 ani au fumat cel puțin o dată în ultimele 30 de zile Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 106 Vizualizări

O treime dintre tinerii de 15-16 ani au fumat cel puțin o dată în ultimele 30 de zile

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a făcut un apel luni, 26 septembrie, către parlamentari, cerându-le să dea dovadă de responsabilitate și să oprească „schilodirea legii anti-fumat”, în condițiile în care studiile relevă că unul din trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, adică 200.000 de copii, au fumat cel puțin o dată în ultimele 30 de zile, potrivit AGERPRES.
„Legea anti-fumat a fost atacată și în Parlament, chiar de medici cu renume, care au adus amendamente care pun în pericol sănătatea tuturor românilor, amendamente care permit în realitate să se fumeze în orice spațiu închis. România ar deveni un caz unic în lumea civilizată, am deveni, potrivit tuturor experților pe care i-am consultat, prima țară care îmblânzește legile anti-fumat”, a spus ministrul, luni, într-o conferință de presă.
El a adăugat că în cazul în care o parte dintre adolescenții care consumă țigări vor deveni fumători „este și vina celor care astăzi încearcă să schilodească legea anti-fumat”. Magda Ciobanu, expert în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății, a prezentat rezultatele unui studiu, realizat de Agenția Națională Antidrog, conform căruia peste jumătate dintre copiii cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani au încercat să fumeze, cel puțin o dată în viață.
Magda Ciobanu a prezentat și rezultatele unei anchete realizate în luna august în rândul fumătorilor adulți români, studiu care a relevat că peste 60% dintre aceștia sunt de acord cu forma actuală a legii anti-fumat, în ce privește aplicarea ei în restaurante. „Prin urmare, dacă la mai puțin de patru luni de la aplicare legii mai mult de jumătate dintre fumători sunt de acord, chiar nu înțelegem care ar fi rostul modificării acestei legi”, a spus ea, conform sursei citate.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE