Prefectul de Mureş: “Mă interesează ca în 10 martie să fie asigurat un climat de linişte şi ordine publică în municipiu!” Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 664 Vizualizări

Prefectul de Mureş: “Mă interesează ca în 10 martie să fie asigurat un climat de linişte şi ordine publică în municipiu!”

Prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că pentru manifestările anunţate de către Consiliul Naţional Secuiesc, în data de 10 martie, la Târgu-Mureş, în cadrul cărora va fi organizată o comemorare şi un „marş secuiesc” prin oraş, îl interesează să fie respectat un climat de linişte şi ordine publică.
„Am primit o solicitare din partea organizatorului Zilei Libertăţii Secuieşti ca, aşa cum am făcut-o în fiecare an, să asigur o persoană care să preia acea petiţie şi să o înregistreze la registratura Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş. Este un interval orar în care şi-au exprimat dorinţa ca o delegaţie a organizatorilor să depună o petiţie (…) Pe mine mă interesează ca, în ziua de 10 martie, să fie asigurat un climat de linişte şi ordine publică şi, împreună cu şefii instituţiilor care au atribuţii pentru gestionarea acestui eveniment, vom lua toate măsurile, cu fermitate dar cu înţelepciune, astfel încât municipiul Târgu-Mureş să fie şi seara, aşa cum va fi în dimineaţa zilei de 10 martie. Important e ca măsurile pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice să fie luate – şi fac apel la cei care au dreptul constituţional de a comemora şi manifesta, să o facă în linişte, fără să îi deranjeze pe ceilalţi cetăţeni. Le respectăm dreptul legal de a comemora şi protesta, dar îi rog să o facă în condiţii de linişte şi ordine publică”, a declarat Lucian Goga.
Acesta a spus că după ce petiţia va fi depusă la Instituţia Prefectului o va analiza şi va vedea cine are competenţă de soluţionare a celor solicitate.
Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a declarat recent că, prin petiţia ce va fi depusă la Prefectura Mureş, va fi reluată solicitarea de autonomie teritorială care va fi reformulată la Ziua Libertăţii Secuilor, din data de 10 martie, de la Târgu-Mureş, nu se cere altceva decât „recunoaşterea unui drept care cândva a fost recunoscut de statul român sub forma Regiunii Mureş Autonome Maghiare”.
„Am depus o cerere la Prefectură, le-am cerut să asigure condiţiile ca petiţia să fie primită. Petiţia nu conţine de obicei prea multe, scopurile noastre sunt clare. Are un element nou, se împlinesc 50 de ani de la desfiinţarea Regiunii Mureş Autonome Maghiare, practic regiunea autonomă s-a desfiinţat în două etape – a luat fiinţă prin Constituţia din 1952, care recunoaşte dreptul minorităţii maghiare la autonomia administrativ-teritorială în raioanele secuieşti, unde această populaţie era compactă. Prin anii ’60 a fost modificată prin redesenarea regiunii, s-a schimbat şi numele, în Regiunea Mureş Autonomă Maghiară, şi a fost desfiinţată în 1968, 16 februarie, când s-a adoptat Legea nr. 2/1968, referitoare la judeţe. Acest act a fost unilateral, abuziv şi, dacă noi cerem autonomia teritorială a ţinutului secuiesc, cerem reînfiinţarea şi stabilirea, reaşezarea acelui drept care a fost recunoscut odată de statul român (…) Regiunea Autonomă nu e formulată în petiţie, dar consider necesar să facem referire, vom formula că, de fapt, ceea ce cerem nu e ceva proaspăt inventat de noi, ci recunoaşterea unui drept recunoscut de statul român”, a arătat Izsak Balazs.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE