Vasile Boloș a solicitat o dezbatere formală asupra viitoarei strategii a județului Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 429 Vizualizări

Vasile Boloș a solicitat o dezbatere formală asupra viitoarei strategii a județului

Consilierul județean social-democrat Vasile Boloș a avut, miercuri, în plen, o intervenție la finalul ședinței ordinare a deliberativului județean, în care a solicitat ca în următorii doi ani de mandat să fie amplicate identificarea și generarea, printr-o dezbatere formală, de noi strategii, studii și proiecte care să fundamenteze dezvoltarea socio-economică a județului Mureș.

Alesul PSD a făcut un bilanț al primilor doi ani de activitate ai CJ, marcați la ședința din 28 iunie a. c. a Consiliului Județean Mureș.
“Din poziția de consilier, în care mă aflu, am să încerc să vă prezint în cele ce urmează o statistică care, în opinia mea, poate să fundamenteze una din perspectivele din care poate fi privită activitatea Consiliului Județean Mureș atât de noi dar mai ales de către cetățenii județului nostru care ne-au delegat să-i reprezentăm în acest organism.
În cei doi ani de activitate actualul consiliu a adoptat un număr de 398 hotărâri care stau, din punct de vedere juridic și administrativ, la baza activității efectuate. Structura acestora, după natura lor, a fost, în aprecierea mea, următoarea: 221 (55,52 %) pentru reglementarea unor probleme de natură administrativă; 84 (21,10 %) pentru rectificări de buget, respectiv probleme de natură pur financiară; 19 (4,77 %) pentru probleme de patrimoniu; 33 (8,50 %) pentru avizarea, respectiv actualizarea, unor indicatori tehnico-economici pentru diverse proiecte; 7 (1,80 %) pentru aprobarea depunerii unor proiecte; 22 (5,52 %) pentru avizarea unor parteneriate în realizarea a diverse activități; 11 (2,88 %) pentru avizarea unor activități de natură culturală proprii ale CJM; 1 (0,025 %) pentru acordarea de distincții”, a prezentat prof. dr. Vasile Boloș.
Acesta a amintit și de bilanțul activității CJ – prezentat, în cadrul unei conferințe de presă susținută în mod singular, cum l-a catalogat consilierul județean, de către președintele Péter Ferenc, bilanț care a relevat că primii doi ani de mandat au fost dedicați dezvoltării și finalizării unor proiecte de infrastructură inițiate, respectiv aflate în diverse stadii de evoluție, din mandatele anterioare.
În final, consilierul județean a afirmat că în următorii doi ani, ar trebui amplificate preocupările Consiliului Județean pentru “identificarea și generarea de noi strategii, studii și proiecte care să fundamenteze dezvoltarea socio-economică a județului nostru. În acest sens o dezbatere în viitorul apropiat pe această temă în Consiliul Județean Mureș, într-un cadru formal, o apreciez ca fiind binevenită”.

Ligia VORO

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE