FOTO: Șezătoare în mijlocul “B-unicilor” Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 253 Vizualizări

FOTO: Șezătoare în mijlocul “B-unicilor”

Ziua Unirii a fost un prilej perfect pentru ca “B-unicii” din Căminul pentru persoane vârstnice Târgu-Mureş să se adune la o şezătoare. Fiind şi un loc de creaţie şi circulaţie folclorică, “şezătoarea” era locul în care se învăţau şi se perfecţionau deprinderile de muncă şi se transmiteau datinile şi obiceiurile.
Ambientul cu ştergare frumos colorate și obiecte de muzeu (vârtelniță, meliță, pieptăne, fuior, cergă) a prins viață odată cu venirea participanților, îmbrăcați în frumoase costume populare (marea lor majoritate), care au adus cu ei, la șezătoare, lucru de mână – de cusut, de împletit, de tors lână și au evocat în versuri meşteşugite “Mica unire’”, dar și povestea cămăşii ţesute la război – “Cântecul cămăşii” .
Şi cum de la orice şezătoare nu putea lipsi muzica populară, atmosfera a fost întreţinută de interpretul Ovidiu Furnea a cărui interpretare a dat melodicitate şi ritm evenimentului şi a încântat auditoriul.
Atmosfera de sărbătoare în care s-a cântat și s-a jucat Hora Unirii a fost “asezonată “ cu vin fiert şi poale-n brâu.Dr. Anca FLOREA,
Director

d

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE