Mureșencele au dominat, dar pornesc de la O (zero). Baschet, ca la noi Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 95 Vizualizări

Mureșencele au dominat, dar pornesc de la O (zero). Baschet, ca la noi

Echipa feminină de baschet CSM Târgu-Mureș va fi gazda primului turneu play-off pentru locurile 9-13 din cadrul Ligii Naționale de Baschet Feminin. Cele cinci echipe care își vor disputa fără vreo miză aceste locuri sunt Rapid București, Agronomia București, KSE Târgu Secuiesc, CSM Alexandria și echipa mureșeană. Prima a încheiat pe prima poziție faza a doua a competiției, în Grupa Galbenă, a doua din puncte de vedere valoric, dar a fost depunctată pe motivul că nu a avut înscrisă în campionat echipă de junioare. Astfel, în turneul pentru locurile 1-8 a fost admisă CSU CSM Oradea, o echipă aflată în degringoladă. A doua clasată, CSM Târgu-Mureș, cu potențial de a accede în prima grupă, nu avea din start acest drept deoarece este club nou înființat și regulamentul nu permite acest lucru, deși a luat startul din eșalonul cel mai de jos posibil. Turneul intitulat play-off se va disputa în două faze, de trei și două etape. Primul turneu are loc în Sala Sporturilor din Târgu-Mureș, de joi până sâmbătă, în perioada 28-30 martie, iar al doilea la București, în 24-25 aprilie.

Anomaliile continuă în deciziile forului de specialitate

Dacă în urma unor decizii luate de FR Baschet a fost anulat efortul jucătoarelor și a conducerilor unor cluburi miza întrecerilor a fost redusă la minimum și echipele nu mai au motivație, cu aceste două turnee pentru locurile 9-13 această motivație li s-a redus o dată în plus. Echipele care au avut un parcurs bun în timpul desfășurării ediției în cele cinci etape pornesc de la „zero!”. „Tot ce am făcut pe parcursul campionatului nu mai are nicio valoare. Dreptul de promovarea nu-l aveam, deși mai de jos nu aveam de unde porni, iar acum pornim cu șanse egale cu echipele care nu au reușit să câștige decât un meci sau două întreg campionatul. Ce am fi făcut dacă după ce am fost mereu în frunte acum am avea câteva jucătoare accidentate și am pierde cu cele pe care le-am învins cu ușurință de patru ori? Pentru ce am jucat tot campionatul?”, se întreabă pe bună dreptate antrenorul mureșencelor Ionel Brustur (foto).

Acestea într-un campionat dominat de echipele cu jucători străini care nu-și găsesc loc în campionatele puternice, cu reprezentative cu rezultate modeste la orice nivel.

CSM Târgu-Mureș are în oarecare măsură un mic avantaj. Se va confrunta în turneul de la Târgu-Mureș cu cele două echipe bucureștene, urmând ca în Capitală să întâlnească formațiile din Târgu Secuiesc și Oradea. Cu Agronomia vor juca vineri, 29 martie, ora 16.00, iar cu Rapid sâmbătă, 30 martie, ora 11.00.

Joi, începând cu orele 16.00 se vor disputa partidele Rapid-KSE Târgu Secuiesc și Agronomia-CSM Alexandria.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE