PESTE 150 DE FOTOGRAFII DE LA SIGHISOARA MEDIEVALA: un festin al simțurilor aflat la cea de-a 26-a ediție care pune din nou județul Mureș pe harta mondială a turismului Cultură
  • Elena.Polearus
  • 0 comentarii
  • 1194 Vizualizări

PESTE 150 DE FOTOGRAFII DE LA SIGHISOARA MEDIEVALA: un festin al simțurilor aflat la cea de-a 26-a ediție care pune din nou județul Mureș pe harta mondială a turismului

În acest weekend am avut parte de unul dintre cele mai așteptate spectacole anuale din județul Mureș – Festivalul „Sighișoara Medievală”. Aflat la cea de-a 26-a ediție, festivalul ne prezintă încă din 1992 viața civilă și militară a secolelor XIII – XVII cu ajutorul a peste 250 de artiști și renactori din Ungaria, Ucraina, Italia și România.

Turiștii știu să ne aprecieze

Este un loc perfect pentru desfășurarea evenimentelor de acest gen, într-o cetate veche a cărei construcție a început încă din 1280, dar care s-a păstrat atât de bine de-a lungul timpului fiind capabilă de a susține un proiect de o astfel de anvergură. Nu trebuie să uităm că este singura cetate medievală din lume care mai este încă locuită, acest fapt contribuind bineînțeles major la farmecul său pentru străini. Mai ales pe timp de vară, cetatea oferă o priveliște minunată asupra orașului și colinelor care înconjoară acest loc unic în lume.

Ca de obicei, Cetatea Medievală a fost plină de turiști, atât din România, cât și din țări europene, ba chiar asiatice. Mulți dintre cei localnici ignoră acest festival an de an, când există unii care fac călătorii lungi și planificate pentru a ajunge la Sighișoara. „Este pentru a 3-a oară când vin aici. Atmosfera este minunată, iar spectacolele colorate și fascinante. Întotdeauna mi-a plăcut lumea medievală, iar cetatea din Sighișoara mi se pare cea mai potrivită pentru un astfel de festival. Anul acesta este și prima oară când vin cu copiii”, a spus Katrin din Germania.

Într-adevăr, anul acesta am văzut mult mai multe familii cu copii față de alți ani. Poate că este un proces natural, tinerii care veneau la festival pentru distracție acum 10 ani acum au familii și vor să ducă tradiția mai departe.

5 tabere, 2 săli și o piață pline de spectacole

Regizorul artistic al acestei ediții a fost Mihai Serghei Todor. ,,Totul a pornit din pasiunea pentru arta evului mediu, o artă fascinantă a lumii, uitată de societatea contemporană și de generațiile grăbite cu care ne confruntăm. Arta evului mediu este una fascinantă, făcând referire la modul de trai, la meseriile pe care le aveau oamenii, cum se distrau aceștia, dar și la bătăliile care aveau loc‘’, a comentat acesta.

Toate evenimentele s-au desfășurat în 5 tabere (Tabăra Atelierelor de lângă Turnul Cizmarilor, Tabăra Cavalerilor de lângă Biserica Mănăstirii, Tabăra Comedianților din Piața Rățuștelor, Tabăra Mesteșugarilor din jurul primăriei, Arena Cavalerilor din Piața Sigma), 2 spații interioare (Turnul Fierarilor – un Turn al Artelor, Sala Sander), plus Piața Mare a Cetății unde se gasește și scena principală. Programul ne-a indicat în total peste 120 de activități medievale, ceea ce înseamnă că vizitatorii pasionați de subiect nu au avut aproape niciun răgaz între activități începând de vineri după-masa.

Tema festivalului de anul acesta a fost ,,Misterul medieval’’ făcând referire la formele teatrale apărute în evul mediu cu acceptul bisericii și care promovau moralități religioase, tablouri biblice, ce aveau ca scop educarea poporului, dar și la înțelesul enigmatic al acestei perioade. Unul dintre spectacolele care reprezentau scene biblice, cu puterile binelui și ale răului care se luptă încontinuu în sufletul oamenilor a fost teatrul itinerant de duminică, desfășurat în 3 acte în 3 zone diferite – Mister Medieval – Jedermann în regia Ancăi Colteanu. Cei prezenți au văzut îngeri și demoni, costume diafane și diavoli pe picioroange și s-au delectat cu o producție completă.

Doar doi renactori din Târgu Mureș la Sighisoara Medievala 2019

Printre participanți s-au numărat doar doi din Târgu Mureș și anume Bonczidai Deszideriu și Szabo Daniel cu teatru de bâlci. În rest au fost foarte mulți din Mediaș, Hunedoara, Brașov, Sibiu, Sebeș, București, Alba Iulia, Cluj Napoca, Timișoara și chiar Italia sau Ucraina.

Piața Mare și Tabăra Cavalerilor au fost întotdeauna pline de oameni în ciuda căldurii, găzduind în permanență spectacole de muzică, teatru, dans, demonstrații militare sau activități de tabără.

Anul acesta în Tabăra Atelierelor au avut loc doar activități pentru copii, lipsind scena de anul trecut care a fost înlocuită cu un teatru de păpuși.

Arena Cavalerilor este un spațiu minunat pentru activități de reenactment medieval, însă este prost poziționată chiar lângă bâlciul de lângă de unde bubuia muzica care nu are nicio legătură cu lumea medievală de la terasa Bergenbier și de unde te ataca mirosul de mici încontinuu. Au avut loc în incinta sa spectacole frumoase de altfel, chiar și pe căldura îngrozitoare care ajungea și la 37 de grade în zonele cu asfalt.

Tabăra Comedianților din Piața Rățuștelor este mai ascunsă și ca de obicei, puțin inaccesibilă turiștilor fără o hartă care nu știu de activitățile care au loc acolo încontinuu. De la farse medievale cu bărbați copleșiți de mania alcoolului la concerte de muzică veche, acest loc oferă o fărâmă din lumea medievală fără să te simți copleșit de mulțimea care circulă încontinuu în jurul tău și o recomand cu căldură vizitatorilor.

Pentru un program sau o hartă gratuită a cetății medievale, nu uitați de info point-ul din cetate care este bine aranjat și vă oferă sfaturi atât în română, cât și în limba engleză. Bineînțeles că puteți vizita Sighișoara oricând, fiind doar la o aruncătură de băț de Târgu Mureș, însă farmecul Festivalului Medieval merită aglomerația și căldura din mijlocul verii, oferind o experiență de neuitat și motiv de mândrie că un astfel de eveniment se desfășoară tocmai la noi în județ.

text și foto: Elena POLEARUȘ

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE