FOTO: Festival-concurs în memoria lui Petre Săbădeanu
13 noiembrie 2019În 2 și 3 noiembrie, la Palatul Culturii din Târgu-Mureș a avut loc Festivalul-concurs de interpretare a cântecului popular „Petre Săbădeanu”, organizat de către solistul de muzică populară Nelu Șopterean, care a început acest eveniment aflat la cea de-a 4-a ediție.
Pomenirea soliștilor de muzică populară decedați
În prima zi a festivalului s-a organizat o ceremonie, un parastas de pomenire a soliștilor renumiți care au părăsit lumea celor vii, și anume Dumitru Fărcaș, Valeria Peter Predescu, Mariana Drăghicescu, Ramona Fabian, Vasile Conțiu, Iosif Crișan, Ioan Ianoși Moldovan. Acesta a avut loc sâmbătă, 2 noiembrie, la Catedrala Mare din Târgu-Mureș.
„Este un obicei românesc să aducem din când în când o pomană celor care ne-au părăsit, și să ne amintim cu nostalgie de ei și de amintirile frumoase pe care le-am avut cu muzica lor”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, Nelu Șopterean, directorul festivalului.
Reprezentanți din diferite zone folclorice
În urma unei preselecții care a avut loc duminică de dimineață, au fost selectați concurenții care au participat la concurs, care a avut loc începând cu ora 17.00 la Palatul Culturii. Printre aceștia s-au regăsit reprezentanți din toate zonele folclorice ale României. Concurenții au cântat mai multe piese pe scenă, dintre care și o doină, iar competiția a fost foarte strânsă. Concurenților li s-a adresat și câte o întrebare din biografia lui Petre Săbădeanu.
În recital, au participat și câțiva reprezentanți ai folclorului străin. Aceștia au provenit din Franța, din Ucraina și din Israel, și au adus cu ei cântece exotice tradiției noastre.
„Am avut ocazia să călătoresc în lume, să văd obiceiurile celor din alte țări, și am ajuns la concluzia că obiceiurile noastre sunt mai frumoase, mai plăcute, în ochii mei, decât cele ale altor popoare. Mereu am spus că folclorul nostru este cel mai bun ambasador al țării noastre. Împreună cu președintele Uniunii Mondiale de Folclor I.G.F. profesorul Dorel Cosma, am decis să extindem festtival la nivel internațional”, a relatat Nelu Șopterean.
Câștigătorii
Marele premiu a fost câștigat de către Constantina Cornelia Orleanu din Gorj, premiul I de către Florina Sabina Bălan din Bistrița, premiul II de către Andra Gabriela Sâia din Caracal, iar premiul III de către Elena Pătrăucean din Cernăuți. De asemenea, au fost oferit premiul special al juriului solistului Bogdan Cătălin Orban din Mureș. Premii speciale au primit și Ioana Maria Romonți și Rareș Vlăduț Măcinica, tot din Mureș. Mențiunile au fost oferite soliștilor Iuliana Gabriela Aaniței din Suceava, Iuliana Elena Călin din Argeș, și Ioana Șuteu din Cluj.
Recital cu renume
În recital, solistele care au câștigat Marele Premiu și Premiul I au mai cântat câte o piesă, iar apoi au cântat soliști cu renume, printre care și Ana Munteanu, Nelu Șopterean, Maria Butilă, Panfil Roată, Crucița Cistelican, Dina Vărărean, Mugurel Gabor, Marian Suciu și Cristina Fărcaș
Festivalul-concurs „Petre Săbădeanu” va reveni și anul viitor, conform spuselor lui Nelu Șopterean
Alex Ionuț ORBAN
Lasă un comentariu