Obiceiuri și tradiții populare, scoase la lumină de Muzeul „Anton Badea”

14 mai 2020

Muzeul Etnografic „Anton Badea” din Reghin și-a făcut un frumos obicei în această perioadă de pandemie, când vizitatorii sunt văduviți de accesul în muzeu, în a prezenta diverse îndeletniciri de odinioară ale țăranului român. Printre acestea se numără și Uleitul, prezentat pe larg de muzeograful Kozma Jozsef pe pagina de Facebook a muzeului reghinean.

Consumul uleiurilor și a grăsimilor a reprezentat dintotdeauna o necesitate, în alimentație, pe lângă grăsimile de origine animalieră, populațiile agricole sedentare au folosit și uleiuri vegetale.
Folosirea uleiului vegetal s-a generalizat odată cu răspândirea creștinismului. Interesul mare pentru procurarea acestui aliment reiese și din numărul mare al plantelor din a căror semințe s-a extras uleiul. Pe lângă floarea soarelui, uleiul a fost extras și din semințele de in, cânepă, nuc sau fag.
Prin construcția lor, instalațiile folosite la obținerea uleiului se deosebeau între ele. Existau instalații mai simple sau mai evoluate. Cele mai cunoscute și mai răspândite sunt pivele cu ciocan, pivele cu săgeți, pivele cu roată etc.
Pivele cu ciocane verticale (foto 1) au apărut ulterior celor manuale (foto 2) iar apariția lor este strâns legată de sporirea cantității de procesare și ușurarea muncii.

Sunt cunoscute două variante de pive, cu săgeți acționate de roțile de mână și pive cu săgeți acționate de roți hidraulice. La prima variantă săgețile se ridicau succesiv și cădeau în oalele pivei – scobite în trunchi – prin angrenarea unor pene fixate în partea de jos a săgeții cu penele corespondente fixate pe fusul orizontal. La capătul fusului se afla o roată de mână cu care se învârtea axul. Semințele erau introduse în oalele pivei și se începea procesul de pisare al acestora. Semințele zdrobite ulterior se cerneau cu ajutorul unei site pentru a se separa firimiturile cojilor. Făina astfel obținută se așeza pe un cuptor să se prăjească.
Pe lângă pivele cu ciocane verticale (cu săgeți), au fost folosite și pivele simple de mână, pentru zdrobirea semințelor.
Cuptoarele pentru prăjit erau rotunde sau ovale, construite din pietre sau argilă. Deasupra lor se afla o lespede pe care se așeza făina, din care, prin frământarea cu mâna, se obținea o pastă moale, din care se scurgea mai ușor uleiul. (foto 3)