Două bazine de înot didactic pentru Sighișoara Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 256 Vizualizări

Două bazine de înot didactic pentru Sighișoara

Reprezentanții Primăriei municipiului Sighișoara au transmis miercuri, 16 septembrie, prin intermediul unei postări pe pagina oficială de Facebook, anunțul conform căruia Compania Națională de Investiții a validat și adăugat pe lista de sinteză a subprogramelor ,,Bazine de înot” și ,,Complexuri sportive”, prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației nr. 3469 din 31 decembrie 2019, proiectele depuse de Municipiul Sighișoara în luna mai 2017, care prevăd construirea unui bazin pe strada Griviței numărul 3 și a altuia pe strada Griviței, numărul 4C.

,,Asigurarea finanțării se realizează în corelare cu alocațiile bugetare disponibile anual. Proiectele au fost întocmite și depuse în anul 2017, au fost aprobate în 2019 iar anul acesta, dat fiind contextul epidemiologic, finanțarea acestor proiecte de investiții a fost amânată, dar avem încredere că odată ce lucrurile intră pe făgașul normal va începe construcția lor”, a transmis primarul municipiului Sighișoara, Ovidiu – Dumitru Mălăncrăvean.

Proiectele depuse de municipiul Sighișoara se adresează uzului didactic pentru elevii școlilor sighișorene, bazinele fiind folosite în scopul pregătirii fizice și a recuperării sportivilor sighișoreni și a celor veniți în cantonamente, dar și pentru utilizarea publică, prin oferirea unei noi posibilități de recreere.

Andreea ȚIȚIU

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE