Lingou de aur recuperat de polițiști din Târgu Mureș! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 789 Vizualizări

Lingou de aur recuperat de polițiști din Târgu Mureș!

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a transmis vineri, 2 octombrie, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că din cercetările efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș, a reieșit faptul că la data de 12 septembrie, o femeie în vârsta în 29 de ani din județul Mureș, împreună cu fratele acesteia, s-ar fi întâlnit în municipiul Târgu Mureș, cu doi bărbați, pentru a le vinde acestora un lingou de aur.

,,În momentul înmânării bunului în cauză unuia dintre bărbați, pentru a-l verifica, acesta l-ar fi sustras, iar, prin exercitarea de acte de violență, cei doi și-ar fi asigurat scăparea. În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști, au fost identificați doi bărbați,  în vârstă de 34, respectiv 40 de ani, ambii din Târgu Mureș, bănuiți de comiterea faptei. Totodată, lingoul de aur,  cântărind 100 de grame, în valoare de aproximativ 5.000 de euro, a fost recuperat și restituit victimei”, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

La data  de 1 octombrie, în baza probelor administrate față de cei în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data curentă, vor fi prezentați instanței de judecată cu propuneri legale, cercetările continuând sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE