Tineri cercetați pentru furtul unei mașini Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1112 Vizualizări

Tineri cercetați pentru furtul unei mașini

Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a transmis marți, 13 octombrie, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că la data de 12 octombrie polițiștii de investigații criminale din Reghin au reținut pentru 24 de ore trei bărbați bănuiți că ar fi sustras bunuri din mai multe autoturisme.

,,În fapt, în aceeaşi dată, în jurul orei 4.00, cei în cauză, cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani, toţi din Reghin, ar fi pătruns în mai multe autoturisme parcate pe o stradă din municipiu, de unde ar fi sustras mai multe bunuri. De asemenea, aceştia ar fi sustras un autoturism cu care s-ar fi deplasat pe o distanţă scurtă. În urma controlului corporal, asupra celor trei tineri au fost identificate bunuri posibil provenite din comiterea faptelor”, a transmis Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

În baza probatoriului administrat, față de cei în cauză s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările continuând sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, în vederea probării întregii activități infracționale.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE