FOTO: Salutări din Dâmbu… dintre gunoaie (UPDATE-URI) Administratie
  • ligia.voro
  • 2 comentarii
  • 3496 Vizualizări

FOTO: Salutări din Dâmbu… dintre gunoaie (UPDATE-URI)

Un cititor de-ai noștri, dintre cei care mai iubesc mersul pe jos, s-a nimerit în această dimineață pe traiectoria mai multor ghene, coșuri îngropate și alte recipiente în care se mai păstrează cele netrebuincioase locatarilor din zonă. Ne-a trimis aceste fotografii cu mesajul: „Salutări din Dâmbu”, care mi-a inspirat, de altfel, titlul de mai sus.

După cum se vede în fotografii, gunoaiele or fi în grevă pentru că nu au mai dorit să stea cuminți, disciplinate în încăperile lor speciale, ci au dat pe dinafară într-o simfonie a mizeriei în care recunoști de la printuri nefolositoare, doar nu e încă vremea pentru curățenia de Paști, brazi în comă de la Crăciun sau de-a dreptul morți, eternele plasticuri care ne vor supraviețui și țărânei noastre și alte și alte dezmierdări urâte pentru ochiul fin.

Am încercat să aflu care e situația probabilă de azi cu deșeurile, cu operatorul de salubritate, de s-au înmulțit gunoaiele ca muștele la arat. După patru telefoane date, bine, pe al al doilea l-am greșit, iar omul de bun simț și foarte amabil m-a lămurit că am ratat Executivul…, am reușit să discut cu Florian Moldovan, directorul Administrației Domeniului Public (ADP), serviciu care gestionează, de altfel, și problema gunoaielor din municipiu.

Situația stă cam în felul următor: Iridex, compania care administrează depozitul de la Sânpaul, nu mai preia gunoiul din municipiu pentru că Sylevy Salubriserv, operatorul de colectare și transport contractat anul trecut de Municipiul Târgu Mureș, are niște datorii către operatorul depozitului. Bineînțeles, deși Florian Moldovan nu mi-a spus, dar deduc eu așa logic, Sylevy Salubriserv probabil va invoca neplata facturilor emise către municipiu și returnate, de altfel, operatorului drept cauză pentru acumularea datoriilor către Iridex. Lanțul slăbiciunilor, după cum se vede, ce să mai discutăm?

Ceea ce din ce mă gândesc pe târgumureșeni îi interesează puțin spre deloc, ci sunt curioși când se rezolvă problema. Dacă e să îl citez pe Florian Moldovan: „Urmează să se clarifice. (…) Se va rezolva, e siguranța națională până la urmă”

Iar ca să concluzionăm, inspirată de discuția cu directorul ADP, scriu două lucruri: Ce naște din monopol – operator de depozit, operator de colectare și transport deșeuri -, varză face orașul, respectiv: Când finalizați, doamnelor și domnilor de la ADI Ecolect, licitația de colectare și transport deșeuri pentru Zona 2, care include și Târgu Mureșul, că am ajuns la primul deceniu de când se tot derulează proiectul ăsta și noi tot cu gunoiul în stil napoletan suntem?

Despre telenovela recentă a deșeurilor puteți citi AICI și AICI. Pentru mai mult, Google helps you :).

UPDATE 1.

La Primărie urmează o întâlnire pe tema acestei probleme de igienă a orașului, însă, potrivit discuțiilor pe care le-am avut cu comunicatorii Executivului, municipiul nu are datorii către operatorul de colectare și transport deșeuri, respectiv conducerea le-a dat asigurări celor de la Iridex că plățile pentru depozitare vor fi efectuate.

Șeful depozitului Iridex, Gabriel Tănase – dacă mai deține această funcție – are telefonul închis, iar la Sylevy Salubriserv, pe numărul afișat pentru corespondență telefonică, nu răspunde nimeni.

UPDATE 2

În ședință

Toată ziua a fost nebunie pe rețelele de socializare, fotografiile cu gunoaiele circulând mai bine ca pâinea pe sub mână într-o epocă apusă.

La Primărie a fost organizată o întâlnire pe tema acestei probleme de igienă a orașului, în urma căreia am aflat ce știam de dimineața de la ADP.

“Primăria Municipiului Târgu Mureș și-a achitat toate obligațiile față de operatorul S.C. Sylevy Salubriserv S.R.L., în conformitate cu contractul de prestări servicii încheiat în iunie 2020 și valabil până în iunie 2021.

Valoarea contractului este de 37.723.732 lei, din care s-au achitat 19.393.439 lei, în acord cu prevederilor contractuale.

Primăria Târgu Mureș nu înregistreză datorii nici față de S.C. Iridex Group Import-Export S.R.L., compania care administrează depozitul de deșeuri de la Sânpaul.

Prin contractul de cesiune nr.1561/73133/8337/4647/08.12.2020, solicitat de S.C. Sylevy Salubriserv S.R.L., în favoarea S.C. Iridex Group Import-Export S.R.L., Primăria Municipiului Târgu Mureș a achitat integral suma de 2.557.325,30 lei.

Ulterior, s-a semnat un al doilea contract de cesiune, în favoarea aceleiași firme, în valoare de 801.869,28 lei, care este scadent în data de 26.02.2021.

În acest moment nu există nicio datorie și nicio întârziere la plată față de cele două societăți comerciale mai sus amintite.

Subliniem faptul că operatorul are obligația de a asigura continuarea serviciului, de a respecta contractul și de a ridica deșeurile menajere, salubritatea fiind un serviciu de utilitate publică. Dorim să asigurăm târgumureșenii că vom face toate demersurile legale și vom găsi cea mai bună și rapidă soluție pentru ca situația să revină la normal”, au comunicat reprezentanții municipalității.

Sylevy acuză reaua-credință

De cealaltă parte, Sylevy Salubriserv a remis un comunicat de presă în care a arătat cum s-a desfășurat contractul până în acest moment și a arătat că municipalitatea înregistrează debite către companie.

“Din păcate, la momentul curent, Municipiul Târgu Mureș refuză în continuare cu rea-credință să facă plăți către subscrisa, având față de noi restanțe de peste 17.000.000 lei, ceea ce tinde să ne conducă în viitorul apropiat chiar la o imposibilitate obiectivă de continuare a îndeplinirii contractului.

Totodată, aducem în atenția publică faptul că la momentul curent, operatorul de la depozitul de deșeuri Sânpaul a sistat activitatea, ceea ce implică imposibilitatea noastră de a descărca deșeurile. Toate aceste aspecte au fost aduse la cunoștința Municipiului Târgu Mureș, însă până la momentul curent nu s-a venit cu nicio soluție de deblocare.

În prezent, în pofida minusului financiar enorm și a obstacolelor, subscrisa își concentrează toate eforturile pentru a executa în continuare, în limita posibilităților, cu aceeași promptitudine și seriozitate, prestarea serviciului public atât de necesar tuturor cetățenilor”, se arată în comunicatul semnat de către administratorul firmei Ilyes Dionisie.

Ce urmează

Reluăm ce am mai scris într-un articol anterior, pentru că soluțiile au rămas aceleași. Fie Sylevy Salubriserv va continua să presteze serviciul conform legislației în vigoare. Dacă conducerea Sylevy refuză, atunci soluțiile enunțate de primarul Soós Zoltán, pe care le reiau, sunt: convocarea de îndată, de urgență a Consiliului Local pentru atribuirea serviciului de salubritate prin negociere și demararea în paralel a procedurii legale de atribuire prin licitație a serviciului de salubrizare. Până la contractarea unui nou operator – temporar pentru 90 de zile, respectiv unul prin licitație -, Soós susținea, în luna ianuarie, că serviciile de salubrizare stradală, colectare și transport deșeuri vor fi delegate serviciilor din primărie.

Cam așa stăteam la orele 19.

Ligia VORO

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

  • De acum inainte tot mai multe schelete vor iesi din dulap.De problema gunoiului vom scapa doar atunci cand administratia locala va gasi in sfarsit un operator de colectare si transport de incredere si capabil technic,iar platile catre acest operator niciodata nu vor intarzia. Acest lucru va functiona doar atunci cand administratia locala va avea evidenta bine pusa la punct si colectarea taxei de salubritate va fi merge ca pe roate.Pentru ca treaba sa mearga si mai exemplar administratia locala trebuie sa aiba sprijinul institutiilor abilitate de a veghea ordinul public si respectarea legile in aceasta problema.Din pacate in trecut dar si prezent exista multi cetateni care nu platesc taxa de salubrizare din simplul motiv ca nu sunt luati in evidenta locala.Foarte multe locuinte sunt cumparate de cetateni din alte localitati din Mures si din alte judete ale tarii care le-au si inchiriat.Acesti indivizi nu platesc nici impozit nici taxe pentru administratia locala.Nu demult s-a scris in cotidianul zi de zi despre un fost preot cantaret din mures care avea zeci de locuinte dupa care nu a platiti ani de zile taxe si impozite iar prejudiciul facut judetului nu se va recupera probabil niciodata.Daca in continuare administratia locala se va confrunta cu astfel de probleme orasul Tg.Mures se va scufunda si mai adanc in mizerie care o caraterizeaza de cel putin 20 de ani.

  • Chiar azi am trimis un mail catre primarie cu continutul de mai jos (cu o poza atasata spre exemplificare)….sunt curios cand si daca voi primi un raspuns…

    Buna ziua!
    Sperand ca aveti simtul umorului (asta ne-a mai ramas…), stiti povestea cu „a plecat ghimpele si a venit junghiul”? Nu vreau sa dau nume…
    Atasat aveti o poza care ilustreaza „grija” fata de contribuabil si fata de cum arata acest oras. Bine ca taxa de salubrizare a fost introdusa la impozitul anual…Si eu, ca si alti fraieri ca mine, am platit-o deja…
    Si nu, nu vreau sa mai aud de povesti cu mostenirea grea ca urmare a trecutei administratii, sau ca nu stiu ce firma nu si-a facut treaba…Nu e problema mea! Problema mea este ca in fiecare an mi-am platit contributiile constiincios, ca un bun cetatean. Si in schimb, ma simt batjocorit si umilit. Probabil ca mine ai sunt multi altii.
    Nu mai vreau sa va reamintesc ca de ani de zile (cel putin 3) s-au facut mai multe solicitari pentru amplasarea de ghene de gunoi subterane in locul celor supraterane (ma refer la Aleea Hateg).
    Oare isi va mai recapata vreodata acest oras renumele din trecutul deja tot mai indepartat?
    Va multumesc pentru rabdarea de a citi acest mail!

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE