Program privind siguranța elevilor în mediul online Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 125 Vizualizări

Program privind siguranța elevilor în mediul online

Ministerul Educației și Cercetării, în baza protocolului încheiat cu Asociația ADFABER, susține organizarea și promovarea Programului educațional ,,Eroii Internetului – Siguranța elevilor în mediul online în școli”.

Potrivit unui anunț publicat pe pagina web a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Mureș, www.edums.ro, ,,protocolul are ca obiectiv formarea cadrelor didactice și educarea elevilor din ciclul primar și gimnazial cu privire la siguranța în mediul online, prin desfășurarea activităților programului ,,Eroii Internetului – Siguranța elevilor în mediul online în școli” în unități de învățământ preuniversitar”.

,,Programul oferă cadrelor didactice instrumente și metode utile pentru a preda și noțiuni fundamentale de siguranță digitală. Materialele dezvoltate de Google, în parteneriat cu iKeepSafe, permit cadrelor didactice să dezvolte elevilor abilități privind navigarea, comunicarea  și învățarea în mediul online în condiții de siguranță, precum și conștientizarea de către aceștia a potențialelor pericole din mediul online: cyberbullying, manipulare și fake news”, au precizat reprezentanții ISJ Mureș.

Cadrele didactice din învățământul primar și gimnazial se pot înregistra în Programul educațional ,,Eroii Internetului – Siguranța elevilor în mediul online în școli”, până la data de 16 aprilie, pentru a participa la cursurile gratuite.

Pentru înscrierea în program, se va accesa platforma www.adfaber.org/profesori, sau se va trimite un e-mail la adresa webinar@adfaber.org.

Programa cursurilor este disponibilă la adresa http://adfaber.org/programa.

Alexandra HAJA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE