Managerul Spitalului Municipal Sighișoara susține taxarea unor cazuri care ajung la Urgență Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 582 Vizualizări

Managerul Spitalului Municipal Sighișoara susține taxarea unor cazuri care ajung la Urgență

Dr. Tanaszi Sarolta, managerul Spitalului Municipal Sighișoara, a explicat, în urmă cu câteva zile, importanța unui proiect de lege privind taxarea cazurilor care nu sunt urgente și ajung la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU).

Potrivit informațiilor oferite de dr. Tanaszi Sarolta, foarte multe persoane care nu prezintă o afecțiune majoră se prezintă la UPU și din această cauză celelalte cazuri urgente sunt nevoie să aștepte, uneori foarte mult timp.

,,Ar fi o legislație bine venită. Nu e plăcut, cred, pentru nici un coleg să vină pacienți care chiar nu au o urgență majoră sau nu necesită tratament, doar pentru că și-au adus aminte că de trei luni i-a durut spatele sau îi doare spatele”, a precizat dr. Tanaszi Sarolta, în timpul unei emisiuni difuzată de Televiziunea M9.

Potrivit managerului Spitalului Municipal Sighișoara, pe lângă disconfortul creat la UPU, atât față de personal, cât și față de ceilalți pacienți din sala de așteptare, care se află într-o situație neplăcută, fiind nevoiți să aștepte, este deranjat și personalul serviciilor de ambulanță, care în momentul solicitării și deplasării spre anumite persoane care nu prezintă afecțiuni grave, s-ar putea ocupa de o problemă cu adevărat urgentă și reală.

,,Pe de altă parte, sunt solicitate ambulanțele care oricum la număr sunt puține și eu zic că ar fi o idee foarte bună, pentru că foarte multe cazuri care se prezintă în urgență, s-ar putea trata în ambulatorii sau la medicii de familie, doar că este mai comod și dacă au această posibilitate atunci foarte mulți profită de această ocazie”, a mai precizat dr. Tanaszi Sarolta.

Alexandra HAJA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE