Cât i-a costat pe părinți școala online Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 183 Vizualizări

Cât i-a costat pe părinți școala online

Costul mediu alocat serviciilor de tip Școală după școală s-a dublat, iar învățământul derulat online a generat categorii noi de costuri, precum achiziția de laptop/tabletă, telefon mobil sau echipamente periferice. Toate aceste echipamente se traduc într-un cost mediu de 5.800 de lei pe familie, potrivit datelor unei anchete realizate de Organizația Salvați Copiii România. 

,,Costul total mediu nepromptat (estimarea părintelui despre cât a costat educația copilului într-un interval de timp, fără a i se indica categorii de costuri) este de aproximativ 4.200 de lei, mai ridicat cu 1000 de lei decât cel estimat de părinți în 2018. Cheltuielile ajung însă la 6.798 de lei, după însumarea răspunsurilor privind cheltuieli specifice (meditații, rechizite, manuale). Aproape jumătate dintre părinți au alocat peste 5.000 de lei educației copiilor, în condițiile în care școala s-a desfășurat preponderent în online”, au precizat reprezentanții Organizației Salvați Copiii România. 

Dacă în trecut meditațiile reprezentau categoria cea mai importantă de cost, ca sumă plătită, acum coboară pe locul al treilea, cu aproximativ 2.500 de lei în medie, fiind depășită de costuri emergente sau care au crescut puternic în pandemie.

,,Fondul clasei și al școlii, definite exclusiv ca prestații obligatorii, nu scad ca incidență, comparativ cu perioada pre-pandemică. Fondul școlii este o contribuție obligatorie pentru 13% dintre părinți. Majoritatea celor care achită acest fond afirmă că nu primesc chitanță. În mod surprinzător, această contribuție a rămas, ca incidență, la un nivel similar cu perioada pre pandemică, în 2018 studiile Salvați Copiii estimând că acest fond este obligatoriu pentru 13% dintre părinți”, au mai precizat reprezentanții Organizației Salvați Copiii România.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE