Campanie de împădurire lângă Sighișoara Sighișoara
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 172 Vizualizări

Campanie de împădurire lângă Sighișoara

E.ON Energie România a finalizat împădurirea unei suprafețe de patru hectare de teren degradat, de lângă Sighișoara,în cadrul campaniei „Sărbătorește Ziua Pământului în fiecare zi“, derulată din 22 aprilie  până pe 21 mai.

Potrivit Biroului de presă al companiei, în perioada respectivă fiecare client care și-a activat un cont E.ON Myline a contribuit la plantarea unui copac. Astfel, peste 15.000 de puieți de gorun și paltin de munte au fost plantați cu susținerea partenerilor de la Direcția Silvică Mureș și Ocolul Silvic Sighișoara, în apropiere de traseul Via Transilvanica.

„Am fost impresionați de felul în care oamenii au primit provocarea noastră și le mulțumim tuturor. Datorită acestui demers, în câțiva ani vom putea avea o nouă pădure de care se vor bucura locuitorii zonei, dar și turiștii care ajung pe traseul Via Transilvanica”, a declarat Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.

Suprafața care a fost împădurită pentru prima dată face parte dintr-un proiect al Direcției Silvice Mureș de înființare a unei păduri pe o suprafață de 50 de hectare, iar reprezentanții E.ON Energie România speră ca ”viitoarea plantație, care respectă biodiversitatea zonei, va contribui la contracararea efectelor schimbărilor climatice”.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE