Respectarea măsurilor anti COVID-19 verificată de Poliția Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 648 Vizualizări

Respectarea măsurilor anti COVID-19 verificată de Poliția Mureș

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul SARS-CoV 2, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, împreună cu jandarmi și polițiști locali au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 

”În urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate peste 85 de societăți comerciale, peste 1.175 de locații de interes, peste 160 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 2.470 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Poliţiştii mureșeni vor continua acţiunile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici și în perioada următoare, precum și pentru prevenirea nerespectării legislației în domeniu”, a informat sâmbătă, 16 octombrie, Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Totodată, Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș a informat că activitățile vor fi intensificate în localitățile unde rata de incidență a depășit 6 la 1.000 de locuitori, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV 2, dar și conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile la care sunt expuși, dacă nu respectă măsurile de protecție sanitară.

”Reamintim faptul că în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise. Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte măsurile de protecție individuală și interdicțiile impuse în această perioadă!Scopul polițiștilor nu este acela de a sancționa, ci acela de a aplica legea, pentru siguranța cetățenilor!”, se mai arată în comunicat.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE