Oaspeți speciali în parohia Sâncraiu de Mureș Religie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 744 Vizualizări

Oaspeți speciali în parohia Sâncraiu de Mureș

Credincioșii parohiei Sâncraiu de Mureș au avut parte duminică, 23 ianuarie de un oaspete special, în persoana părintelui ieromonah Calistrat Chifan. Acesta, alături de părintele paroh Ștefan-Gabriel Caraș, a oficiat Sfânta  Liturghie și a transmis cuvântul de înțelepciune credincioșilor prezenți.

„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, preacuviosul părinte Calistrat Chifan, viețuitor al Mănăstirii Vlădiceni, județul Iași, a fost prezent duminică, 23 ianuarie a.c., în biserica parohială „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sâncraiu de Mureș, unde a slujit Sfânta Liturghie în sobor de preoți și a rostit cuvântul de învățătură. La acest eveniment au participat numeroși credincioși, care s-au bucurat de prezența și sfaturile duhovnicești ale părintelui ieromonah, arătându-și astfel prețuirea față de sfinția sa. La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh a mulțumit pentru prezență și slujire părintelui Calistrat, dar și credincioșilor care s-au făcut părtași acestei bucurii”, a declarat părintele paroh Ștefan-Gabriel Caraș citat de www.reintregirea.ro,.

(A. Z.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE