Share
Home / Recomadări zi de zi / „Hoţii sunt creativi – Fii preventiv!”. Campanie de prevenire a furturilor din locuinţe

„Hoţii sunt creativi – Fii preventiv!”. Campanie de prevenire a furturilor din locuinţe

În baza parteneriatului între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Groupama Asigurări SA, la nivel naţional se derulează campania „Hoţii sunt creativi – Fii preventiv!”, care vizează informarea cetăţenilor cu privire la măsurile de siguranţă pe care aceştia trebuie să le adopte în vederea prevenirii furturilor din locuinţe.

Până în prezent, în judeţul Mureş, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii au interacţionat cu peste 150 mureşeni, informându-i cu privire la problematica furturilor din locuinţă – cauze/factori favorizanţi/modalităţi de prevenire.

„Analiza situaţiei operative în primele opt luni ale anului, în domeniul furturilor din locuinţe, subliniază un trend descendent al acestei categorii de fapte. Totuşi, fiind vorba despre o categorie aparte de fapte, cu impact deosebit, demersuri preventive au caracter constant”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, prin intermediul Biroului de presă al instituţiei.

Mai multe informaţii în domeniul prevenirii furturilor din locuinţe pot fi obţinute vizitând microsite-ul web prevenire.groupama.ro, special creat în cadrul acestei campanii, unde persoanele interesate se pot înscrie şi la un concurs.

Recomandări:

– Închideţi ferestrele şi uşa de fiecare dată când plecaţi de acasă!

– Dacă staţi la parter sau la etajul 1 montaţi grilaje la toate ferestrele! -Escaladarea geamurilor e un mod frecvent de operare, iar forţarea acestora face accesul în locuinţă extrem de uşor!

– Nu ţineţi sume semnificative de bani lichizi în casă! Sunt pe primul loc în preferinţele hoţilor urmate de aparatură electronică.

– Indiferent de pretext, nu le oferiţi persoanelor necunoscute informaţii despre dumneavoastră sau despre vecinii dumneavoastră. Nici despre bunurile deţinute, nici despre programul de lucru!

– Nu permiteţi accesul în locuinţă străinilor, indiferent de motivul invocat!

(Redacţia)

 

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

18 octombrie, Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane. Flash-mob anti-trafic de persoane, la Gimnaziul „Rebreanu”

Centrul Regional Târgu-Mureş al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) derulează, în perioada 9-20 …

Share
Share