Share

Home / Cultură / Atelierul LitArt revine cu o lansare de carte semnată Gheorghe Botezan
Adrian Giurgea este organizatorul evenimentului și editorul cărții „Aluat dospit fără drojdie de bere“

Atelierul LitArt revine cu o lansare de carte semnată Gheorghe Botezan

În ultima zi de marţi a lunii octombrie sunteți invitați la o nouă întâlnire cu poezia şi muzica de calitate. Astfel, Atelierul de literatură LitArt îşi redeschide porţile şi va avea prima întâlnire în sala VIP a Cinematografului ARTA din Târgu Mureş marți, 30 octombrie, la ora 18.00.

Întâlnirea va fi deschisă prin prezentarea publică a celui mai recent volum de versuri „Aluat dospit fără drojdie de bere“ care poartă semnătura poetului Gheorghe Botezan, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Atelierului LitArt, se anunță pe pagina de Facebook a evenimentului. Despre autor, volum şi despre poeziile lui Botezan vor vorbi Dumitru-Mircea (critic literar), Constantin Nicușan (scriitor) şi Adrian Armand Giurgea (editor). Poetul va acorda autografe la finalul serii, după ce în prealabil va lectura câteva versuri din noul său volum.

Atelierul LitArt va continua graţie colaborării cu Asociația Şansă Egală şi implicării dascălilor Liceului Vocaţional de Artă Târgu Mureş, cu arii de muzică clasică susţinute de Ioana Voaideș (pian), dar şi cu lecturi publice din creaţiile autorilor Mediana Stan şi Adrian Rentea.

(A.V.)

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

„Pălăvrăgeala vagabonzilor“: scriitorii Doru Pop și Demény Peter, în dialog

Doru Pop: „Un ungur și un român care discută vrute și nevrute, dar mai ales …

Share
Share